Ruxandra Dragomir a ieşit, vineri, de la vizită, cu o hârtie pe care erau scrise mesajele Elenei Udrea.

"Am câteva mesaje să vă transmit din partea Elenei. A depus deja constestatie impotriva prelungirii arestului preventiv si spera ca de data aceasta judecătorul sa nu mai vină cu decizia in plic, aşa cum s-a întâmplat luni. A reclamat la CSM si faptul ca se fac presiuni asupra judecatorilor. Sunt deja chemaţi oameni care sa declare impotriva Elenei si eventual sa faca denunuturi pentru noi dosare. Deci se fac presiuni asupra oamenilor, la DNA. Şi ce este cel mai important, care se va intâmpla foarte curând, cere filmarile din timpul confruntarilor cu denuntatorii tocmai pentru ca opinia publica si presa sa afle adevarul. Cere sa fie facute publice filmarile din timpul confruntarilor. Mi-am notat mai multe lucurri, vi le-am transmis pe cele mai importante si care sunt de interes foarte rapid. Tot ce v-am transmis a venit de la Elena", a declarat Ruxandra Dragomir.

Întrebată dacă Elena Udrea devine îngrijorată, Dragomir a răspuns: "Cred ca oricare dintre noi suntem ingrijorati. Eu am sperat sa nu mai vin aici vineri, si sa fie lasata macar acasă, în arest la domiciliu. Arestul preventiv este un abuz, vedem lucrul acesta zi de zi si mesajele acestea sunt cat se poate de serioase si ar trebui luate in serios".

Dragomir a mai spus că Elena Udrea nu este pregătită să petreacă Paştele în arest: "Nu, nu este pregătită si nici noi nu suntem, tocmai v-am tranmis niste mesaje si daca sunt luate in serios ar trebui ca Elena sa fie libera."

În ceea ce priveşte votul în cazul Şova, Dragomir a comentat ironic: "Cei care invocă divinitatea cred ca sunt oameni slabi, ar trebui sa mearga la Biserica zi de zi. Eventual, să fie pusă acolo o găleată cu mir sau o cada plină cu esenţa sfântă, să se imbaieze acolo si sa iasa neprihaniti precum Fecioara Maria."