O unitate care operează sub umbrela Legiunii Internaționale a Ucrainei este alcătuită exclusiv din etnici ruși. Legiunea Rusia Liberă, o unitate militară ucrainană, spune că au pus mâna pe arme împotriva țării lor din motive precum indignarea morală, dorința de a-și apăra patria adoptivă și o antipatie viscerală față de Putin.
Legiunea Rusia Liberă, o unitate militară ucrainană, este formată în întregime din ruși, care luptă și își ucid proprii compatrioți. Ei au pus mâna pe arme împotriva țării lor din motive precum indignarea morală, dorința de a-și apăra patria adoptivă, Ucraina, sau o antipatie viscerală față de președintele Rusiei, Vladimir V. Putin, se arată într-un articol publicat luni în The New York Times.
Gruparea operează sub umbrela Legiunii Internaționale a Ucrainei, o unitate de luptă care include unități formate din voluntari americani și britanici, precum și belaruși, georgieni și lista poate continua. La aproape un an de la începutul războiului, unitatea formată din etnici ruși a fost păstrată în umbră, în parte pentru a-i proteja pe acești soldați de represaliile Rusiei, împotriva rudelor lor.
”Îmi fac treaba și i-am ucis pe mulți dintre ei”
La începutul războiului, legea ucraineană împiedica cetățenii ruși să se alăture forțelor sale armate. Dar această unitate a câștigat acum suficientă încredere din partea comandanților ucraineni pentru a-și găsi locul printre forțele care luptă împotriva armatei ruse la sud de unul dintre orașele strategice al Ucrainei, Bakhmut, unul dintre cele mai brutale teatre de război.
„Un bărbat rus adevărat nu se angajează într-un război atât de agresiv, nu va viola copii, nu va ucide femei și bătrâni”, a spus un luptător din această unitate, descriind atrocitățile comise de soldații ruși.(...) „ De aceea nu am remuşcări. Îmi fac treaba și i-am ucis pe mulți dintre ei” . Între timp, gruparea paramilitară Wagner a anunțat că luptătorii săi au ocupat un sat din afara orașului Bakhmut, în vreme ce forțele Moscovei continuă o campanie brutală care aproape a încercuit orașul.