Rusia va trimite în 2012 în Rusia o flotă de nave de război în Siria. Oficial, Moscova susţine că nu este nimic mai mult decât o simplă escală, în contextul escaladării tensiunilor dintre Moscova şi Occident pe tema crizei din Orientul Mijlociu, după reprimarea protestelor din Siria.
Navele, în frunte cu unicul portavion rusesc, amiral Kuzneţov, ar urma să acosteze în primăvara lui 2012 în portul Tartus, unde este situată o bază navală rusă, a indicat un purtător de cuvânt al marinei Moscovei citat de ziarul "Izvestia".
Creată în epoca sovietică, această bază este destinată în esenţă operaţiunilor de mentenanţă şi de aprovizionare a navelor. În prezent, nicio navă rusă nu este prezentă aici.
Portavioanul, având la bord zeci de avioane de vânătoare, nu va putea intra în portul Tartus, din cauza dimensiunilor sale şi, prin urmare, va rămâne în larg. Purtătorul de cuvânt al marinei ruse susţine că proiectul de a trimite nave în Siria nu are nicio legătură cu înfruntările din ultima perioadă dintre forţele reimului Assad şi opoziţie. "Escala navelor ruseşti la Tartus nu trebuie văzută ca o reacţie la evenimentele din Siria", a afirmat acesta, precizând că flota se va opri, de asemenea, şi în Liban, la Beirut, în Italia, la Genova, şi în Cipru. Conform responsabilului rus, "această escală era prevăzută încă din 2010, când nu se întâmpla nimic, fiind vorba de o pregătire activă, şi nu există niciun motiv pentru o anula sau amâna". Rusia refuză categoric să facă front comun cu Occidentul, în demersul său de a condamna represiunea din Siria, care a făcut, susţine ONU, peste 3.500 de morţi, opunându-se oricăror sancţiuni sau presiuni împotriva regimului de la Damasc.