Rusia și Ucraina, un război al nervilor. Riscul izbucnirii unui conflict direct este uriaș

Rusia și Ucraina, un război al nervilor. Riscul izbucnirii unui conflict direct este uriașSursa: Wikimedia

Istoricul Armand Goșu a remarcat că între Rusia și Ucraina se desfășoară un război al nervilor, care ar putea să degenereze la un moment dat într-un conflict concret.

Europa se află în față cu un eveniment fără precedent în ultimele decenii, o încordare a mușchilor, după cum apreciază istoricul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic.

Deocamdată, confruntarea dintre Rusia și Ucraina este un război al nervilor, care s-ar putea transforma într-o confruntare concretă

„Cine clipește primul” ar putea să piardă o astfel de „partidă” a spus Armand Goșu, iar România – statul membru NATO care are cea mai lungă graniță cu Ucraina, s-ar putea trezi, în apropiere, „cu un război cât casa”.

Până acum, România a manifestat „discreție” în toată această criză, dar există și foarte multe informații care rămân „în culise”. „România e mult mai apropiată de teatrul de operaţiuni. Până acum, a fost destul de discretă în mişcări. Sigur, sunt lucruri care se discută în culise. O să le citim peste ani în memoriile ministrului de Externe sau ale omologilor săi. Momentan, România a fost «low profile», discretă, dar asta nu înseamnă că a fost puţin importantă. Nu ştim exact în spatele uşilor închise ce decizii majore s-au luat cu participarea României”, a mai spus istoricul, conform observatornews.ro.

„Câteva sute de soldaţi în plus, chiar şi o mie, nu sunt o ameninţare pentru Rusia, cum pretinde Rusia”

„România are cea mai lungă graniţă dintre statele membre NATO cu Ucraina şi e cea mai apropiată de Crimeea şi de teatrul de operaţiuni. E important, totuşi, că în acest context – după 2015 s-au debalansat zonele de pe flancul estic (…) – câteva sute de soldaţi în plus, chiar şi o mie, nu sunt o ameninţare pentru Rusia, cum pretinde Rusia. Sigur că e un moment tensionat, încep nişte manevre militare în Belarus, o să urmeze nişte manevre militare ruseşti în zona bazinului Mării Azov şi Mării Negre.

Suntem într-un moment extrem de tensionat unde o scânteie poate să aprindă butoiul cu pulbere”, avertizează specialistul în spațiul ex-sovietic”, a mai precizat Armand Goșu.

Ne puteți urmări și pe Google News