Rusia şi Qatarul vor pierde organizarea Cupelor Mondiale din 2018, respectiv 2022, în cazul în care se dovedeşte că aceste ţări au obţinut turneele prin corupţie, a anunţat Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA).
"Dacă există dovezi că Rusia şi Qatarul au obţinut Cupa Mondială graţie numai unor fapte de corupţie, atunci le-ar putea fi retrasă", a explicat preşedintele Comisiei de Audit a FIFA, Domenico Scala, într-un interviu acordat săptămânalului Sonntagszeitung.
Cu toate acestea, Domenico Scala a precizat că "aceste dovezi nu au fost furnizate" până în prezent.
Declaraţia lui Domenico Scala intervine în momentul în care scandalul legat de cumpărarea voturilor pentru Cupa Mondială 2010 s-a reaprins în Egipt, avându-l drept personal principal pe Jack Warner, fostul vicepreşedinte al FIFA, precizează AFP.
Fostul ministru egiptean al Sportului, Aley Eddine Helal, a confirmat acuzaţiile la adresa lui Warner, de şantaj cu ocazia votului pentru atribuirea CM 2010. "Ne-a spus că ne poate asigura şapte voturi şi a cerut un milion de dolari pentru fiecare vot", a dezvăluit Helal.
Justiţia americană, aflată la originea acestei ofensive împotriva corupţiei din cadrul FIFA, a afirmat că 14 responsabili, foşti sau actuali, din cadrul FIFA sau ai unor societăţi de marketing sportiv legate de forul fotbalistic mondial, au fost implicaţi în afaceri de corupţie, a căror valoare totală se ridică la 150 milioane dolari în cursul ultimelor două decenii.
Scandalul a făcut deja victime de marcă: Joseph Blatter, preşedintele FIFA, care şi-a prezenta demisia marţea trecută, la numai patru zile după ce fusese reales pentru un al cincilea mandat consecutiv.
Jack Warner mai este implicat într-un caz legat de suma de 10 milioane dolari plătită de Africa de Sud, după obţinerea Cupei Mondiale din 2010, către responsabilii fotbalului din Caraibe. Warner, originar din Trinidad-Tobago, era pe atunci preşedintele CONCACAF (Confederaţia din America de Nord, Centrală şi Caraibe), şi, conform acuzaţiilor lansate duminică seara de BBC, o mare parte din aceşti bani au ajuns în buzunarul său.