Într-un interviu acordat televizunii de stat a Rusiei, Dmtri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, vorbește despre o spirală a tensiunilor. De partea cealaltă, Ucraina anunță că toate pregătirile pentru contraofensivă au fost finalizate.
Putin nu lasă din mână conducerea militară a ”operațiunii speciale”, iar din acest motiv are aproape zilnic discuții cu șefii armatei ruse și cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu.
Purtătorul de cuvânt de la Kremlin susține că președintele este informat constant despre evoluția de pe front, și că Rusia își dorește pacea mai mult ca oricând. În acest sens, a mai spus Peskov, rușii și-a dori ca Occidentul să recunoască cuceririle din Ucraina, și de aici să pornească orice discuție de pace, ceea ce, evident, nu poate fi acceptat.
„Exact atât cât este necesar ca comandantul suprem să exercite conducerea generală. Președintele Putin a fost, este și va fi deschis oricărui contact pentru a ne atinge obiectivele prin alte mijloace decât operațiunea militară specială. Dacă este posibil, ar fi de preferat. Macron și alți lideri europeni ar trebui să fie conștienți de asta”, a comentat Peskov.
Rusia se teme de noile rachete primite de Ucraina
Pentru prima oară, prin vocea unui înalt oficial, Rusia recunoaște că se teme de noile rachete, cu rază de acțiune, de 500 de kilometri, primite de Ucraina, de la Franța și Germania.
Peskov a mai spus că prin livrarea acestor rachete, spirala tensiunilor va deveni tot mai mare, ca și când Rusia nu ar fi bombardat niciodată Ucraina, cu rachete de croazieră.
”Timp de mulți ani, nu au observat atacurile asupra Donbasului, când nu exista încă o operațiune militară specială. Trebuie să ne cunoaștem problema, să ne facem treaba și să ne terminăm operaţiunea până la capăt. Nu avem altă alternativă. Într-adevăr, nivelul caracteristicilor tehnico-tactice ale acelor arme care sunt livrate (în Ucraina) este în continuă creștere. Cu privire la furnizarea, de exemplu, din Franța, Germania de rachete cu o rază de acțiune de 500 de kilometri și mai mult. Aceasta este o armă complet diferită din punct de vedere calitativ, care, să zicem, va duce deja la o altă întorsătură în spirala aţâţării tensiunilor. Aceasta ne obligă, încă o dată, probabil, să fim mai concentraţi, mai puternici, mai mobilizați. Pentru a continua activitatea pe care am început-o”, a mai comentat Peskov, citat de TASS.