Deși Iranul a negat vehement că a furnizat Moscovei drone ce au fost folosite pentru atacarea Ucrainei, un nou acord între aceste țări pare să contrazică declarațiile oficialilor de la Teheran. Rusia va produce drone pe teritoriul său cu ajutorul tehnologiei iraniene.
Rusia și Iranul au încheiat, recent, un acord care prevede fabricarea locală de drone care să fie folosite apoi în războiul din Ucraina, anunță serviciile de spionaj americane, citate de The Washington Post.
Un mare avantaj pentru Rusia
La începutul acestei luni ar fi avut loc o întâlnire dintre oficialii celor două țări, iar o echipă de specialiști ruși a mers în Iran pentru a pune la punct ultimele detalii cu privire la logistică.
„Pentru Moscova, acordul ar putea satisface o nevoie critică de muniţii ghidate, pentru că după nouă luni de război, stocurile sunt pe terminate. Fabricile ruseşti au efectuat anterior modificări minore la unele dintre dronele achiziţionate din Iran, schimbând, de exemplu, denumirea şi schema de culori pentru ca acestea să semene mai bine cu muniţiile ruseşti. Dar până acum nu a existat o producţie autohtonă de drone de concepţie iraniană pe teritoriul Rusiei“, scrie sursa citată.
Rusia a început să folosească tot mai multe drone kamikaze în războiul din Ucraina după ce ofensiva terestră nu a avut rezultatele dorite de Moscova. În ultimele săptămâni Iranul a fost acuzat că furnizează drone Rusiei, dar oficialii acestei țări au negat vehement această informație.
Ce speră să obțină Iranul
În ultimele trei luni, Rusia ar fi folosit peste 400 de drone de atac de fabricaţie iraniană împotriva Ucrainei, multe dintre ele lovind centrale electrice, dar și clădiri civile. Potrivit sursei citate nu se știe exact că speră Iranul să obțină de la Moscova în urma acestui acord în afară de un beneficiu financiar.
În trecut, Rusia a furnizat Iranului un satelit de supraveghere pentru a-i permite să-şi spioneze vecinii, precum şi componente-cheie pentru centrala nucleară Bushehr. Iranul ar putea căuta ajutor nuclear suplimentar în schimbul asistenţei sale în campania militară a Rusiei, potrivit news.ro.
Europa ameninţă Teheranul cu noi sancţiuni, iar liderii iranieni cred că le-ar putea evita dacă dronele sunt asamblate fizic în Rusia, au declarat oficialii consultaţi de „The Washington Post”.