Rusia dă un ultimatum de două săptămâni Franței pentru livrarea primei nave Mistral, altfel Moscova va cere compensații „serioase”

Rusia dă un ultimatum de două săptămâni Franței pentru livrarea primei nave Mistral, altfel Moscova va cere compensații „serioase”

Franţa are termen până la sfârşitul lui noiembrie să livreze prima navă de război de tip Mistral Rusiei, dacă nu vrea să se expună riscului unei cereri "serioase" de compensaţii, a declarat astăzi o sursă rusească "sus-plasată" citată de agenţia RIA Novosti.

"Ne pregătim pentru diverse scenarii. Aşteptăm până la sfârşitul lunii (livrarea primei nave de tip Mistral) iar după aceea ne prezentăm solicitările" financiare "serioase", a declarat această sursă agenției ruse, preluată de Agerpres.

Recent, partea franceză a anunțat că ar putea să decidă, în viitorul apropiat, prelungirea cu trei luni a termenului pentru livrarea de nave de război “Mistral” Rusiei, potrivit unui oficial rămas anonim din una dintre structurile care se ocupă de cooperarea tehnico-militară dintre cele două ţări, informează Interfax.

Anterior, vicepremierul Dmitri Rogozin a anunţat că partea rusă a primit o invitaţie oficială de a veni la 14 noiembrie în Franţa, pentru ceremonie de predare către Rusia a primei nave purtătoare de elicoptere din clasa “Mistral”. Însă, a doua zi după această declaraţie ministrul de finanţe al Franţei, Michel Sapin, a subliniat că toate condiţiile care i-ar fi permis Franţei să livreze nava “nu au fost deocamdată întrunite”, amintește Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul apărării al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a anunţat că preşedintele Francois Hollande va lua până în noiembrie o decizie pe marginea livrării de nave “Mistral” părţii care a făcut comanda.

“Rosoboronexport” şi compania franceză DCNS au semnat un contract pentru construirea a două nave de război “Mistral” în iunie 2011. În septembrie, preşedintele Franţei a anunţat că decizia finală privind livrarea de nave “Mistral” Rusiei va fi luată la sfârşitul lui octombrie şi va depinde de evoluţia situaţiei din Ucraina. Francois Hollande a precizat că principalele momente în luarea deciziei vor fi respectarea regimului de încetare a focului şi acordului politic dintre părţile aflate în conflict în Ucraina.