Flota din Rusia Mării Baltice va efectua, în anul 2017, exerciţii comune cu nave militare chineze, anunţă purtătorul de cuvânt al Comandamentului operaţional, Roman Martov.
„Flota Baltică are un program intens de pregătire pentru următorul an care va include exerciţii navale, terestre şi aeriene. În a doua jumătate a anului 2017, Flota Baltică va participa la ample exerciţii cu alte ţări, inclusiv cu China", a precizat Martov.
Anul acesta, nave ale Flotei Baltice au efectuat opt misiuni, în Oceanul Atlantic, în Oceanul Indian, în Marea Caraibelor, în Marea Nordului, Marea Roşie şi Mediterană", a precizat Martov, conform agenției TASS, citate de Mediafax.
"Conform planului preliminar, în anul 2017, nave ale Flotei Baltice vor efectua cel puţin zece misiuni de cursă lungă", a subliniat oficialul rus.