Rusia avertizează: un atac asupra Iranului ar fi o catastrofă
- Paul Ciocoiu
- 18 ianuarie 2012, 16:10
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a avertizat astăzi că un atac asupra Iranului echivalează cu o catastrofă deoarece ar genera un exod de refugiaţi iranieni, dar şi conflicte interconfesionale în tot Orientul Mijlociu, scrie BBC.
Lavrov a criticat, de asemenea, noile sancţiuni dure impuse de Occident Republicii Islamice din cauza controversatului său program nuclear. Astfel de măsuri sunt menite să "sufoce" economia iraniană, a subliniat ministrul rus de externe.
Întrebat de jurnalişti dacă el crede că un atac asupra Iranului va avea loc în cele din urmă, Lavrov le-a recomandat să adreseze această întrebare celor care vorbesc non-stop despre această ofensivă.
În orice caz, un raid asupra instalaţiilor nucleare iraniene ar declanşa o "reacţie în lanţ" care nu se ştie unde se termină, a conshis Lavrov.
Tot astăzi, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a declarat că o decizie legată de un eventual atac israelian asupra centralelor nucleare iraniene este "foarte îndepărtată". Declaraţiile lui Barak vin să atenueze temerile americanilor privind un atac unilateral al statului evreu, declanşat fără o consultare sau notificare a Washingtonului.
Iranul a arătat însă în ultima perioadă o oarecare deschidere spre noi tratative cu Occidentul pe marginea dosarului său nuclear. Ministrul iranian de Externe, Ali Akbar Salehi, aflat în vizită în Turcia, a declarat că o primă întâlnire ar putea avea loc la Istanbul, adăugând că data face încă obiectul discuţiilor între cele două părţi.