Rusia încearcă să influențeze alegerile din Republica Moldova

Rusia încearcă să influențeze alegerile din Republica MoldovaAlegerile prezidențiale. Sursa foto: realitatea.md

Republica Moldova. Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a declarat, miercuri, că alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova vor fi vizate de războiul hibrid al Rusiei.

Rusia, acuzată că încerca să influențeze alegerile parlamentare

Kaja Kallas a declarat că Rusia va încerca să influențeze alegerile din Republica Moldova prin intermediul banilor și al dezinformării, ca parte a strategiei sale de război hibrid. Aceasta a mai menționat că cetățenii moldoveni trebuie să-și decidă viitorul fără interferențe externe, iar UE își extinde misiunea de parteneriat pentru a spori reziliența țării.

„Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor constitui o ţintă în războiul hibrid purtat de Moscova. Rusia va încerca, cel mai probabil, să influenţeze votul prin bani şi dezinformare. Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul să-şi decidă singuri viitorul, fără nicio interferenţă din exterior. Tocmai de aceea extindem mandatul şi amploarea misiunii de parteneriat a Uniunii Europene pentru a sprijini rezilienţa ţării”, a spus șefa diplomației europene.

Premierul estonian, Kaja Kallas

Sursă foto: Parlamentul european

UE promite sprijin total Republicii Moldova

Uniunea Europeană vede Republica Moldova ca parte a „familiei europene” și este dispusă să-i ofere tot sprijinul necesar în procesul de aderare la blocul comunitar, a declarat comisarul european pentru extindere, Marta Kos.

Marta Kos a mai adăugat că, în contextul alegerilor parlamentare programate pentru această toamnă, Uniunea Europeană va furniza asistență tehnică și politică pentru a sprijini desfășurarea unui scrutin liber și corect.

„Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene şi deja sunteţi trataţi ca un membru al familiei noastre, puteţi să vă bizuiţi pe noi pentru a vă însoţi şi ajuta”, a spus comisarul european pentru extindere, menționând că Uniunea Europeană va ajuta Chişinăul pentru a „asigura alegeri libere, corecte, pentru a proteja spaţiul cibernetic şi a contracara propaganda rusă”.

Aceasta a mai adăugat: „Aşteptăm cu interes să continuăm să lucrăm pentru a vă pregăti locul în Uniunea Europeană ca un membru egal, respectat, în pace, securitate şi prosperitate”.