Tranzacţia sugerează şi o posibilă reanalizare de către investitorii străini a riscurilor de a face afaceri cu Rusia, într-o perioadă în care alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite a mărit aşteptările pentru o dezgheţare a relaţiilor dintre Moscova şi Washingtonm, potrivit bani.md.

Vânzarea a fost anunţată miercuri, la câteva zile după ce Rusia şi OPEC au convenit să îşi coordoneze reducerile de producţie pentru susţinerea preţurilor petrolului, fiind pentru prima oară în ultimii 15 ani când colaborează în acest sens.  

”Este cel mai mare acord de privatizare, cea mai mare vânzare şi achiziţie care a avut loc în sectorul petrolului şi gazelor în 2016”, a afirmat Putin la întâlnirea cu Secin, care a fost transmisă la televiziune.  

După anunţarea acordului, Kremlinul a precizat că vor fi luate măsuri pentru ca volumul mare de valută adus de tranzacţie nu va provoca volatilitate pe piaţa valutară a Rusiei.