Rusia a prezentat la ONU un proiect ce vizează înființarea unei coaliții antiteroriste, la care să participe și Administraţia Bashar al-Assad

Rusia a prezentat la ONU un proiect ce vizează înființarea unei coaliții antiteroriste, la care să participe și Administraţia Bashar al-Assad

Rusia a prezentat la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite un proiect ce vizează crearea unei coaliții care să lupte împotriva organizațiilor teroriste, în care a inclus și Administraţia Bashar al-Assad.

"Terorismul reprezintă o mare ameninţare pentru pacea şi stabilitatea din Orientul Mijlociu şi din nordul Africii; sunt necesare eforturi colective, naţionale, regionale şi internaţionale pentru contracararea acestei ameninţări", precizează proiectul de rezoluţie, potrivit site-ului cotidianului Le Figaro.

Potrivit proiectului elaborat de Moscova, țările incluse în acest proiect trebuie să participe la aceste operațiuni și să își coordoneze acșiunile cu administraţiile statelor unde vor avea loc activităţile, adică în Siria și Irak,  informează Mediafax.

În proiect este inclusă Administrația siriană Bashar al-Assad, sprijinită de Rusia, pentru a participa la toate operațiunile antiteroriste din Siria.

Rusia a continuat joi raidurile aeriene ețelei teroriste Al-Qaida şi ale rebelilor islamiști, din Siria, începute cu o zi înainte. Pe de altă parte, Statele Unite și aliații săi și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că aviația rusă ar bombarda de fapt rebelii susținuți de Occident, care luptă împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad, sprijinit de Moscova pentru a rămâne la putere.