Rusia a început să se joace cu armele nucleare. Ordin dat de la Kremlin, Vladimir Putin a supravegheat operațiunea
- Nicolae Comănescu
- 19 februarie 2022, 14:31
Rusia a efectuat, sâmbătă, mai multe exerciții nucleare strategice. Au fost prezenți la acest eveniment și președintele Vladimir Putin, dar și liderul din Belarus, Aleksandr Lukașenko, după cum au informat oficialii de la Kremlin.
Rusia a început să efectueze, sâmbătă, câteva exerciții nucleare strategie, la ordinul președintelui Vladimir Putin Anunțul a fost făcut de reprezentanții Kremlinului. Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, a confirmat că manevrele respective au început.
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko au asistat la exerciții nucleare strategice
Preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, care se află în această perioadă Moscova, a asistat alături de Vladimir Putin la exerciţii, dintr-un centru de comandă de la Kremlin, informează presa de la Minsk.
Reuters apreciază că este vorba de o nouă etalare de forţă din partea Rusiei, în contextul tensiunilor cu Ucraina. În ultimele luni, militarii ruşi au efectuat o serie de exerciţii, în cadrul cărora efective de peste 150.000 au fost concentrate la frontiera ucraineană, în nord, sud şi est. Agenţia citată reaminteşte că Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi de rang înalt menţionează adesea faptul că Rusia este, alături de Statele Unite, una din cele mai mari puteri nucleare din lume.
Pe de altă parte, conform informațiilor făcute publice de o celebră publicație americană, Foreign Policy , se pare că Rusia face liste cu zeci de nume de politicieni și lideri ucraineni care ar urma să fie arestați sau asasinați în cazul unei invazii ruse.
Americanii sunt cu ochii pe mișcările ordonate de la Kremlin
Informațiile lansate de americani vin în urma declarațiilor lui Joe Biden, care avertizează că amenințarea unei noi invazii rusești în Ucraina rămâne „foarte mare” și ar putea avea loc în următoarele câteva zile. Patru persoane familiarizate cu serviciile de informații americane au declarat că Rusia a întocmit liste de personalități politice ucrainene și alte persoane proeminente care vor fi vizate fie pentru arestare, fie pentru asasinare în cazul unui atac rusesc asupra Ucrainei.
Așa cum am văzut în trecut, ne așteptăm ca Rusia să încerce să forțeze cooperarea prin intimidare și represiune.
Aceste acte, care, în operațiunile rusești din trecut, au inclus omoruri țintite, răpiri/dispariții forțate, detenții și utilizarea torturii, îi vor viza probabil pe cei care se opun acțiunilor rusești, inclusiv disidenții ruși și belaruși exilați în Ucraina, jurnaliștii și activiștii anticorupție, precum și populațiile vulnerabile, cum ar fi minoritățile religioase și etnice și persoanele LGBTQI+”, a declarat oficialul american care a vorbit sub protecția anonimatulu