Echipa Marianei Târcă a capotat ieri în ultimul act al Cupei Cupelor.
Cel mai important meci din istoria clubului de handbal Rulmentul Braşov, finala Cupei Cupelor, disputată în compania echipei norvegiene Larvik HK, s-a terminat cu o deziluzie imensă pentru jucătoarele de sub Tâmpa. La Braşov, fetele Marianei Târcă au pierdut ieri după-amiază, neaşteptat, meciul-retur, scor 19-25, după ce şi în tur a fost învinse, 21-25.
Înaintea jocului, oficialii ardelenii au pus şampania la rece, convinşi că nu vor rata ocazia de a pune mâna pe cupă, avându-l printre invitaţi şi pe preşedintele Traian Băsescu. Nordicele au fost însă mai puternice şi au plecat acasă cu trofeul.
Târcă: “Îmi pare rău pentru public”
În prima repriză, cele două echipe au mers cap la cap, terminând prima jumătate de oră de joc la egalitate, scor 10-10. După pauză, Larvik HK a fost echipa mai motivată şi s-a distanţat către mijlocul părţii secunde la o diferenţă de patru goluri. În ultimul sfert de oră, româncele n-au mai reuşit să ţină pasul cu adversarele. Cupa Cupelor a părăsit astfel România după un an. În sezonul trecut, competiţia a fost adjudecată de echipa Oltchim Râmnicu-Vâlcea
. “Băsescu ne-a felicitat, chiar dacă am pierdut. Îmi pare rău pentru publicul formidabil care a venit la meci. A fost o atmosferă extraordinară în tribune”, a declarat, după meci, Mariana Târcă.
În afara Rulmentului, a mai existat o formaţie românească care a jucat în acest sezon o finală europeană: UCM Reşiţa. Băieţii lui Aihan Omer au câştigat, la mijlocul acestei luni, Cupa Challenge, depăşind în finală echipa austriacă Alpla Hard.
CADOU
Băsescu a plecat acasă cu un tricou
Sala “Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov a fost ieri plină ochi, cei 2000 de suporteri încurajând frenetic echipa locală. Biletele pentru această partidă s-au vândut de câteva zile, iar trofeul, adus de la Vâlcea în oraşul de sub Tâmpa, a devenit atracţie turistică. La finala de ieri după amiază a asistat şi Traian Băsescu, preşedintele României. Înainte de startul jocului, primul om al ţării a primit un tricou cu autografele componentelor echipei din Braşov de la jucătoarea Simona Gogârlă. Preşedintele a făcut încă o baie de mulţime, fiind asaltat de doritorii de autografe. El a văzut partida alături de Mariana Bitang şi de Octavian Belu. La final, şeful statului le-a premiat pe jucătoarele ambelor formaţii.