Pe 24 ianuarie, credincioșii pot să rostească mai multe rugăciuni în amintirea făuritorilor Unirii din anul 1859. Ei sunt așteptați la slujbe în toate bisericile din Patriarhia Română, la aniversarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor.
Cu ocazia aniversării a 164 de ani de la Unirea Principatelor, credincioșii pot să rostească o rugăciune puternică în amintirea făuritorilor Unirii din anul 1859. Mai mult, ei sunt așteptați la slujba de Te-Deum. Aceasta se va desfășura în mai multe biserici din țară.
„Purtarea de grijă a lui Dumnezeu, oameni vizionari, context exterior favorabil, capacitatea de jertfă a moldovenilor de a renunţa la statutul de capitală a ţării - toate acestea au condus la unirea fundamentală din 1859, fără de care credem că unirea cea mare din 1918 nu s-ar fi împlinit. Am înălţat rugăciune sfântă pentru toţi cei care, în diferite forme, dar cu acelaşi gând, au făurit Unirea. Cinstirea noastră adusă lor este şi devine adevărată numai în măsura în care gândul lor este preluat şi pus în aplicare. Iar aşteptarea lor îndreptată din veşnicie către noi, cei de astăzi, nu poate fi altceva decât credinţă în Dumnezeu, integritatea ţării, revenirea acasă a Basarabiei, apărarea familiei, stoparea dezastrului demografic şi rezolvarea problemei legate de emigrarea românilor în afară, precum şi cinste, onestitate şi înţelegere între noi“, este rugăciunea rostită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, potrivit Doxologia.
Slujbe la 164 de ani de la Unirea Principatelor Române
În ziua de 24 ianuarie 2023, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române îi așteaptă pe credincioși la slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La final vor fi trase clopotele timp de un minut, anunță Patriarhia Română.
La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va începe la ora 09:30. Aici vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei.
La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te-Deum în Catedrala Patriarhală. „Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia constituie un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale”, a anunțat Patriarhia Română.