Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea celor aflați în mari necazuri. De asemenea, mulți bolnavi au primit ajutorul Sfintei și s-au vindecat. Pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Cuvioasa Parascheva, iar cu acest prilej, credincioșii pot înălța o rugăciune puternică.
Rugăciune către Sfânta Parascheva
Sfânta Parascheva este cunoscută și ca Sfânta Vineri, iar harul moaștelor sale atrage anual zeci de mii de pelerini la Iași. În ziua cinstirii Cuvioasei, preoții săvârșesc Sfânta Liturghie în toate bisericile ortodoxe.
Devenită un adevărat simbol al ortodoxiei, Sfânta Parascheva nu îi ajută doar pe bolnavi și sărmani, ci și pe studenții care au examene grele.
Ajutor pentru familiile care nu pot avea copii
De asemenea, Cuvioasa este considerată o ocrotitoare a familiilor care trăiesc după rânduiala creștinească.
Multe femei care nu reușesc să aducă un copil pe lume se roagă Sfintei cu ardoare.
Iată ce rugăciune poți rosti pe 14 octombrie
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!