Roxana, în spatele gratiilor. Iuliana, în amintiri.

Roxana, în spatele gratiilor. Iuliana, în amintiri.

Dosarul de eliberare condiţionată înregistrat cu numărul 2120/281/2009 la Judecătoria Ploieşti nu spune, la prima vedere, nimic. În spatele statisticilor penale reci stă însă povestea uneia din cele mai cunoscute crime petrecute în România postdecembristă.

Au trecut aproape 15 ani de la acel iunie 1994. Pentru Iuliana Ţinteanu, timpul s-a oprit însă cu totul atunci, într-o zi macabră de joi. Brăileanca ar fi împlinit, pe 9 martie, 52 de ani. Destinul i-a rezervat însă o soartă teribilă şi un sfârşit consternant. Ucisă, tranşată şi “împrăştiată” prin tot Ploieştiul, Iuliana a fost victima celei mai mediatizate crime pasionale din România anilor ’90. O crimă cu autor neverosimil, ca în romanele poliţiste în care ucigaşul poartă masca îngerului: doctorul pediatru Roxana Călin.

La aproape 15 ani distanţă, medicul a cerut clemenţă justiţiei, solicitând instanţei eliberarea condiţionată, dupa ce Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgşor şi-a dat săptămâna trecută avizul favorabil. Într-o şedintă desfăşurată joi la Judecătoria Ploieşti, Roxana Călin, deţinut-model în cei 14 ani în care a fost închisă, şi-a primit cu resemnare decizia: rămâne închisă.

Sentinţa penală numărul 17 din 1997 (care fixase “preţul” vieţii Iulianei Ţinteanu la 22 de ani de temniţă pentru Roxana Călin) va continua să o hăituiască până la începutul anului viitor, când a fost fixat un nou termen pentru reiterarea cererii de eliberare condiţionată. Până atunci, istoria crimei pasionale care a îngrozit România la mijlocul anilor ’90 îşi duce firul mai departe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Abisurile la care dragostea te poate duce

Povestea horror e în acelaşi timp simplă şi complicată. Mobilul crimei n-a dat prea multe bătăi de cap. Soţul victimei, Bogdan Ţinteanu, era implicat într-o relaţie amoroasă cu medicul-asasin care a decis că “adversarul” trebuie eliminat. Nimic nu e însă la îndemâna explicaţiilor comune în istoria “crimei de la Ploieşti”, aşa cum a rămas, nefardat, în istoria presei şi a percepţiei publice, evenimentul.

E cel mai simplu. Lăsăm ziarele vremii să vorbească. Era o epocă în care ştirile nu circulau cu viteza internetului. Primele semne vin pe 20 iunie, la patru zile distanţă.” Joi, 16 iunie, în jurul orei 10 dimineaţa, doctorul pediatru Roxana Călin a ucis-o pe Iuliana Ţinteanu, soţia amantului său.

Mâna sa sigură şi sângele rece de care a dat dovadă din plin Roxana Călin, dezvăluie abisurile la care dragostea te poate duce. Legătura amoroasă cu Bogdan Ţinteanu dura de mult timp şi era strict confidenţială. Iuliana aflase însă, ameninţând că-i va spune lui Doru Călin, soţul asasinei, despre legătura”, scria Evenimentul Zilei.

Cum ajungi să regreţi pedeapsa cu moartea “Iată cum rezultă din primele cercetări că s-au petrecut lucrurile. Victima avea nevoie de nişte analize medicale. La Policlinica “Praga”, unde a încercat să efectueze aceste analize, nu s-a putut. Având o prietenă medic, Iuliana Ţinteanu se adresează doctoriţei Roxana Călin, care o primeşte la ea acasă pentru a-i recolta sânge.

Din acest moment, familia inginerei Ţinteanu nu a mai ştiut nimic de femeie, până la descoperirea primului colet cu segmente de corp în gara Ploieşti-Sud”, completa uşor confuz Adevărul.

“Un oraş întreg nu vorbeşte decât de crima comisă de medical Roxana Călin. La morga Ploieşti agitaţia este şi mai mare, deoarece nu au fost găsite toate fragmentele victimei Iulia Ţinteanu, asasina nemaiaducându-şi aminte unde le-a aruncat pe toate. Au început să se facă pariuri, dându-se mai mult ca sigură declararea ca iresponsabilă a Roxanei Călin.

De asemenea, oraşul regretă acum că pedeapsa cu moartea a fost abrogată, crima producând concitadinilor asasinei repulsie şi indignare”, încheia tirada România Liberă.

16 iunie 1994. Iuliana Ţinteanu ajunge în casa Roxanei Călin, pentru a i se recolta sânge în vederea realizării unor analize medicale. Cele două, victimă şi asasin în câteva minute, nu sunt nici pe departe două străine. Familiile Ţinteanu şi Călin se vizitează des şi întreţin imaginea unei prietenii fără cusur. În spate însă, ca într-o regie de David Lynch, stau resentimente puternice. Roxana este amanta lui Bogdan, soţul Iulianei.

Stop. Aici se închide cercul raţionalului şi al explicaţiilor logice. Urmează, la propriu, o baie de sânge. Medicul îi injectează pacientului său Thiopental, un anestezic extrem de puternic, într-o doză aproape fatală. Iuliana intră în comă. Trupul e dus în baie, carotida tăiată, iar cadavrul tranşat cu un cuţit de bucătărie. La câţiva metri distanţă, în apartamentul vecin, cei doi copii ai Roxanei Călin se joacă. Sunt la bunicii care, întâmplător, locuiesc pe acelaşi palier.

Câteva ore mai târziu, doctoriţa părăseşte imobilul pentru a cumpăra câteva pungi şi ziare. În jurul orei 14:00, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Roxana Călin se prezintă la cabinet pentru consultaţiile zilnice. La 15:30, Săndel Nichita, lăcătuş în zona Gării de Sud din Ploieşti, descoperă primul “pachet”: picioarele victimei, cu o pedichiură perfectă, în roşu. A doua zi, la morgă, Bogdan Ţinteanu îşi va recunoaşte soţia tocmai după oja aplicată pentru ultima oară.

20 iunie 1994. “Crima de la Ploieşti” explodează în presa centrală. În Evenimentul Zilei, Roxana Călin împarte prima pagina cu “minunea de pe Rose Bowl”, România – Columbia. 3-1 la fotbal, 10-0 la tăieturi de cuţit soldate cu membre tranşate. Bogdan Ţinteanu nu înţelege ce se întâmplă nici la patru zile distanţă: “Totul este ireal. A fost un accident, ceva ce eu nu pot să concep. Nu este adevărat, Roxana nu putea face aşa ceva. Am impresia că văd un film poliţist prost care nu se mai termină odată”.

Incredibilul unei crime care anulează orice urmă de raţiune şi umanitate e subliniat şi de un anume Lucian, fost iubit al Roxanei Călin: “A absolvit ca şefă de promoţie liceul Mihai Viteazul din Ploieşti. A intrat prima la facultatea de Medicină, terminând-o printre cei mai buni. Nu am decât cuvinte superlative pentru Roxana şi îmi este imposibil să realizez grozăviile în care înţeleg că este implicată.

Era prietena lui Doru Călin, persoană care, cred eu, a marcat-o pe viaţă. Relaţia noastră a apărut pe fondul unei mari nevoi şi totodată a unei mari disponibilităţi afective pe care le avea Roxana. După un timp, ea a revenit la Doru şi, mai târziu, s-a căsătorit cu el. Repet însă şi astăzi, Roxana este un om minunat”.

Finalul lui iunie 1994. Evenimentele curg cu viteză ameţitoare. Speculaţiile sunt monedă curentă în aceste zile. A avut sau n-a avut Roxana Călin complici? Cum e posibil să tranşezi un cadavru cu un cuţit de bucătărie? De ce n-a plâns Bogdan Ţinteanu la înmormântarea soţiei sale? Cum a fost cu putinţă ca un medic pediatru să execute cu o asemenea cruzime?

Se cimentează totuşi primele indicii clare: la mijloc este vorba despre o crimă pasională şi despre iţele complicate ale unor relaţii de familie ce ascund aventuri extraconjugale, drame personale şi intrigi provinciale. Roxana Călin e implicată într-o relaţie cu Bogdan Ţinteanu, soţia acestuia ar fi aflat, iar ameninţarea unor dezvăluiri plus şicanele permanente ale Iulianei Ţinteanu ar fi determinat reacţia necontrolată a medicului transformat în asasin.

“Derutată sau stăpânită puternic de sentimentul geloziei, doctoriţa a ucis-o pe rivala sa, fără să se gândească la cei doi copii ai acesteia lăsaţi orfani, după care a secţionat cadavrul în baia apartamentului şi l-a aruncat în diverse zone ale oraşului”, scria Adevărul la vremea respectiveă.

România Liberă completa cu părerea unui specialist neuropsihiatru: “Probabil că Roxana Călin s-a aflat într-un moment de îngustare a câmpului conştienţei, când elementele raţionale se estompează. Poate că asta i s-a părut ei soluţia cea mai bună. Cred că este vorba despre debutul unei boli psihice, în speţă, schizofrenie. Crima din gelozie o face un om bolnav psihic”.

FRÂNTURI DE ANCHETĂ > “Roxana avea nişte promisiuni pe care i le făcuse Bogdan. Exista poate şi o cerere în căsătorie care nu era însă cu aplicabilitate imediată. Roxana pare să fi înţeles că soţia lui Bogdan era una din piedicile care se puneau în calea lor” declara Nicolae Popa, procurorul care s-a ocupat de caz.

> Din declaraţiile Roxanei date procurorilor, bucăţile de carne au fost transportate de acasă cu taxiul şi cu maşina personală, pe parcursul celor trei zile până la data reţinerii. Doctoriţa şi-a recunoscut de la prima discuţie vina.

> “O crimă de acest gen nu poate fi făcută decât într-o stare anormală. În momentul producerii actului criminal, autoarea era categoric într-o stare de absenţă, blocată psihic. Crimele pasionale, făcute de femei, nu sunt cazuri excepţionale, au o frecvenţă medie. Nu crima este ieşită din comun, ci faptul că a avut puterea să secţioneze cadavrul. Acest gest ridică mari probleme psihiatrice” indica doctorul Constantin Gorgoş.

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Biografii de victimă şi asasin

Iuliana Ţinteanu. Născută pe 9 martie 1957 la Brăila. Aflată la a doua căsătorie, cu Bogdan Ţinteanu. În Ploieşti, întreţine legături de familie cu medicii Călin.

Roxana Călin. Născută pe 5 mai 1959. Tatăl ei, Alexandru Călin, condusese, în calitate de director, uzinele “1 Mai” din Ploieşti. Unchiul, consilierul Ţenea, era specialistul lui Ceauşescu în probleme de construcţii, ajungând, înainte de 1989, chiar vicepreşedinte al Consiliului de Stat al Planificării.

PĂREREA PSIHOLOGULUI „Roxana Călin s-a crezut capabilă de crima perfectă”

Pentru a afla resorturile psihologice care pot împinge o persoană normală şi educată să comită o asemenea crimă, evz.ro a stat de vorbă cu psihologul Cătălina Alexandru. Specialistul este de părere că fapta Roxanei Călin “este materializarea pură a geloziei sub forma unei crime pasionale”.

Dorinţa de a fi alături de persoana iubită, potenţată de eventualele promisiuni pe care i le-ar fi făcut Bogdan Ţinteanu, au împins-o pe Roxana să săvârşească crima. „Singura soluţie, într-un astfel de moment de criză psihică, pe care a găsit-o la îndemână a fost omorârea adversarei, fără însă a se gândi prea mult la consecinţele faptei sale”, estimează Cătălina.

„Concentrată pe detaliile acţiunii şi a ascunderii urmelor a uitat de emoţiile sale, crezându-se capabilă de a săvârşi crima perfectă. În speranţa că totul va fi minunat după aceea a închis până şi ea ochii în faţa a ceea ce a făcut”, crede psihologul.

„Ca o remarcă personală, Roxana Călin îmi pare genul de persoană care-şi ignoră micile emoţii, dar nu poate ignora marile pasiuni, fie ele şi imposibile, încercând orice pentru a le da un sens” Cătălina Alexandru, psiholog