Rovana Plumb: Nu îmi este teamă că unii colegi vor vota în cazul numirii lui MRU la șefia SIE
- Andrei Stanca
- 29 iunie 2015, 22:19
Președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a declarat, luni seara, la postul B1 TV că în ședința Biroului Politic Permanent al PSD a fost transmis un mesaj de unitate și de continuare a guvernării.
Totodată, Rovana Plumb a subliniat că PSD nu susține nominalizarea lui Mihai Răzvan ungureanu la șefia SIE.
”Dimineață am avut Biroul Politic Permanent, o reuniune a liderilor, în care fiecare și-a spus opinia. Mesajul a fost de unitate, de solidaritate și de continuare a guvernării. Cel mai important punct luat în discuție a fost cel legat de nominalizarea pentru poziția de șef al SIE. Mesajul nostru este foarte clar, PSD nu susține nominalizarea șefului SIE, din trei motive. Nu s-a lucrat într-un mod transparent, nu a existat consultare cu niciun lider. După alegerile prezidențiale s-a dat un semnal foarte clar din partea populației că puterea nu trebuie să aparțină unui singur partid și că trebuie să fie un echilibru pentru a consolida democrația. Al treilea motiv este legat de faptul că persoana domnului Mihai Răzvan Ungureanu a fost percepută ca un important lider politic care a continuat măsurile de austeritate ale guvernării PDL și s-a votat la moțiunea de cenzură împortiva continuării guvernării. Ne surprinde că în 2012 liberalii au fost alături de noi. Eu cred că în politică trebuie să fii consecvent. Nu poți să spui acum trei ani că ești împotriva acestui guvern și astăzi să vii și să te răzgândești”, a spus Rovana Plumb.
”Ceea ce considerăm ca prioritate zero este că măsurile bune luate de guvern, susținut de actuala coaliție, trebuie să continue. Coaliția nu are nicio problemă. Tema nominalizărilor nu este una dintre cele discutate în coaliție. Domnul Gabriel Oprea a spus de fiecare dată că în ceea ce privește strategia de scuritate a țării este consecvent, lucru pe care l-a facut în continuare. Important este că acesată coaliție, pe temele care îi interesează pe români, este funcțională și sprijină guvernul Ponta. Din punct de vedere politic există o consecvență”, a mai spus președintele interimar al PSD.
Referitor la votul care se va da marți în Parlament privind numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, Rovana Plumb a precizat că nu se teme că ar putea exista social-democrați care să voteze.
”Tactica a fost obiectul unei consultări cu colegii din grupurile parlamentare care au spus în consens că probabil nu vom participa la vot. Chiar dacă unii au o voce puțin mai ridicată, fiecare are dreptul la opinie. Am ieșit cu propunerea să nu votăm. Este o chestie de tactică parlamentară. Important este mesajul pe care îl transmitem, acela că nu susținem. Nu îmi este teama că unii colegi vor vota. Mâine o să mai fie o discuție să vedem exact în funcție de procedură. Nu a cerut nimeni demisia domnului Zgonea. S-a discutat cât de important este să nu votăm această nominalizare și cât de important este să continuăm guvernarea”, a mai spus Rovana Plumb.