ROSBALT: Praga nu se teme de numele lui Boris Nemțov

ROSBALT: Praga nu se teme de numele lui Boris Nemțov

Intitulat "Praga nu se teme de numele lui Boris Nemțov", agenția rusă de presă "Rosbalt" publică în seara de 19 februarie un articol semnat de Ivan Preobrajenski sin face aflăm că piața în care se află Ambasada Rusiei în Cehia va fi redenumită în zilele următoare în cinstea opozantului rus asasinat, Boris Nemțov.

"În consecință, adresa reprezentanței diplomatice a Rusiei se va schimba - aceasta se află acum în Piața de sub castani (naměstí Pod kaštany), iar începând cu sfârșitul lunii februarie, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la asasinarea fostului vice-premier al guverului Rusiei și a cunoscutului opozant Boris Nemțov, aceasta va fi denumită în cinsta acestuia". După cum se arată în material, hotărârea a fost convenită preliminar pe data de 7 februarie de Comisia topografică orășenească din Praga, fiind de așteptat ca hotărârea definitivă să fie luată la ședința Consiliului orășenesc din 24 februarie, ceremonia festivă fiind posibil să aibă loc deja pe 27 februarie.

După cum a afirmat primarul Pragăi, Zdenek Hrib, el nu vede de ce Rusia ar putea fi nemulțumită de hotărârea luată. "Este doar vorba de un fost vicepremier al Federației Ruse și de un fost om politic rus de succes", a declarat șeful autoadministrației orășenești a Pragăi. "Cu toate acestea, această inițiativă a generat o mulțime de critici, uneori din direcții cu totul neașteptate", se mai arată în articol. Puțini se așteptau ca președintele țării, Miloš Zeman, prezent regulat la recepțiile organizate la Ambasada Rusiei, să fie împotriva acestei hotărâri. În afară de Zeman, s-au pronunțat împotrivă și activiștii pro-ruși locali, între care și cei care au organizat deja o acțiune de protest în raionul Praga 6, atunci când Consiliul Municipal local hotăra dacă să păstreze sau nu în acel loc monumentul închinat mareșalului Konev, care în 1945 comandase trupele sovietice de la Praga. În cazul lui Nemțov, activiștii pro-ruși au anunțat strângerea de semnături pe petiția împotriva redenumirii "Pieței de sub castani" (naměstí Pod kaštany) în "Piața lui Boris Nemțov" - numărul acestora este însă atât de redus, încât este puțin probabil să reușească să împiedice realizarea proiectului. Autorul proiectului de redenumire a pieței este Petr Kutilek, reprezentat al partidului "Verzii", membru al Consiliului Municipal al raionului Praga 4, care este sprijinit în inițiativa sa de cea mai mare parte a Consiliului orășenesc din Praga.

"Oficial, Rusia, evident, nu ar trebui, cum spune Zdenek Hrib, să protesteze împotriva acestei hotărâri. La urma urmei, Vladimir Putin însuși a ordonat personal să se investigheze asasinarea lui Boris Nemțov. Astfel de încercări ar fi o confirmare în plus a faptului că ancheta și instanța de judecată în acest caz, după cum susțin rudele și tovarășii de idei ai lui Nemțov, au fost conduse tendențios, şi nimeni nu a încercat nici măcar să-i găsească pe cei care au comandat cu adevărat crima", se mai arată spre finalul articolului.

În încheiere, autorul ne anunţă că pe data de 29 februarie, la Moscova este planificat să se desfășoare și a primit aprobarea autorităților "Marșul lui Nemțov", acțiune de amploare a opoziției, ai cărei organizatori  intenționează să ceară schimbarea puterii în țară.

"Nu există nici o îndoială că Kremlinului nu-i va fi decizia Primăriei din Praga. Cel mai probabil, dacă nu în mod direct, atunci în formă indirectă, Kremlinul va încerca să pedepsească Cehia  pentru această redenumire. Cum anume - acum se poate doar ghici", se arată în finalul articolului publicat pe Rosbalt și semnat de Ivan Preobrajenski.

Sursa

Traducerea: Silvia Nicolau - RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News