Ronaldo, mesaj pentru Vinicius, după premiul de la gala FIFA The best

Ronaldo și cupa UEFA Națions League. Sursă foto: Yahoo

Brazilianul Vinicius Jr. a fost ales cel mai bun jucător al anului la gala FIFA The Best. Astfel, acesta a intrat în rândul celor mai mari fotbaliști ai lumii. După acest rezultat, Cristiano Ronaldo i-a transmis un mesaj de apreciere.

Cristiano Ronaldo, felicitări pentru Vinicius, după triumful său

Starul portughez l-a felicitat pe jucător pentru reușita recentă. De altfel, Ronaldo a subliniat că acesta a devenit un simbol al luptei împotriva rasismului în lumea fotbalului.

Vinicius Jr a fost votat cel mai bun jucător din lume, iar eforturile sale din ultimii ani au fost recompensate. Din juriu au făcut parte fani, jurnalişti, antrenori şi căpitani de echipe naţionale.

A învins în lupta împotriva rasismului

„Şi apropo de recâştigarea respectului fotbalului brazilian, uitaţi-vă la el. Vinicius Jr, respect maxim! Au trecut 16 ani de când trofeul pentru cel mai bun jucător al lumii a ajuns pentru ultima dată în Brazilia”,a spus Ronaldo.

Starul portughez a precizat că „puterea sa merge dincolo de teren”, făcând referire la provocările cărora acesta a fost nevoit să le facă față.

„Acum, pe bună dreptate în mâinile lui Vini, înseamnă mult mai mult decât rolul său decisiv în meciurile şi cifrele extraordinare ale sezonului 2023-2024. Talentul său ar fi suficient pentru a câştiga premiul, dar puterea sa merge mult dincolo de teren”, a adăugat el.

Vinicius Sursa foto: X

Cristiano Ronaldo, mesaj emoționant

Vinicius Jr a fost ținta unor insulte rasiste în La Liga. Cu toate acestea, el a continuat să lupte în teren. În opinia lui Ronaldo, jucătorul premiat la gala FIFA The best este un „simbol al rezistenţei şi al rezilienţei”.

„Vorbim despre unul dintre cei mai valoroşi jucători de astăzi, o victimă a rasismului televizat cu o frecvenţă de neconceput. Câţi Vinicius anonimi sunt reprezentaţi de el? Câte victime sunt împrăştiate peste tot? Simbol al rezistenţei şi al rezilienţei, Vini conduce şi lupta împotriva rasismului în fotbalul mondial, unde impunitatea este la fel de pernicioasă ca atacurile teroriste”, a mai spus starul portughez.