Ronaldinho, Del Piero și Mutu, sub comanda lui Olăroiu. Super-meci pe final de 2019

Cosmin Olăroiu va sta pe banca selecționatei „Starurilor Lumii", care va disputa un meci de „gală" cu legendele naționalei Spaniei. „Magicianul" Ronaldinho, Figo și Samuel Eto'o sunt doar câteva nume care vor fi sub comanda antrenorului român. 

Cosmin Olăroiu, Adrian Mutu și Mirel Rădoi sunt românii care vor lua parte la confruntarea starurilor fotbalului mondial din ultimele decenii. În afară Mutu și Rădoi, sub comanda lui Olăroiu vor mai fi: Roberto Carlos, Daniel Alves, Alessandro Del Piero, Luis Figo, Mario YepesSamuel Eto'o și Rafa Marquez.

Fernando Hierro, revenire pe gazon la 51 de ani

Printre starurile spaniole împotriva cărora vor juca selecționerul naționalei României, respectiv selecționerul U21, vor fi: Fernando Hierro, Fernando Morientes, Luis Garcia, Joan Capdevila, Michel Salgado.

Partida dintre „Starurile Lumii" și „Starurile naționalei Spaniei" se va disputa sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 19.30 - Ora României, pe stadionul celor de la Atletico Madrid, Wanda Metropolitano.