Medicul care a operat-o pe Rona Hartner: Nu a avut nico şansă

Rona Hartner. Sursa foto: Arhiva EVZ

Rona Hartner a murit în luna noiembrie, după a pierdut lupta cu cancerul. Vedeta a fost diagnosticată cu cancer la plămâni cu doar câteva luni, boala fiind atunci în stadiul IV.

Rona Hartner a descoperit cancerul la plămâni și la creier în momentul în care s-a prezentat la doctor cu niște simptome foarte îngrijorătoare. Iar de atunci aceasta a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a învinge boala cumplită.

Din păcate, celebra artistă a pierdut lupta cu cancerul, întrucât acesta a fost prea avansat.

​Ce spune medicul care a operat-o pe Rona Hartner

Medicul care a operat-o pe celebra artistă susţine că genul de tumori pe care le-a avut Rona Hartner sunt imposibil de tratat. Acestea sunt incompatibile cu supraviețuirea.

„Stadiile acestea avansate și, în special, tumorile pulmonare, cerebrale în stadiul în care ea a fost nu se pot trata niciunde”, a explicat doctorul Mircea Beuran, în cadrul unei emisiuni.

Însă, pentru alte tipuri de cancer, speranța de viață ar fi ridicată, conform doctorului, întrucât tehnologia și medicina au evoluat foarte mult în ultima perioadă.

„La ora actuală văd că există o căutare a modului în care să se explice și să se facă o prevenție. Să se poată face un screening, să existe un registru în care sunt toți bolnavii de cancer. Ţinuți într-o evidență. Pentru că vreau să spun că s-au făcut progrese. Progrese chiar importante pentru anumite tipuri de cancer, în care rata de supraviețuire a crescut.

Calitatea vieții chiar a unui canceros este mai bună decât acum 10-15 ani. Iar rezultatele acestea încurajează”,  a spus medicul care a operat-o pe Rona Hartner.

​Mircea Beuran a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a o salva pe celebra artistă

Mircea Beuran a mărturisit că a avut o relație foarte frumoasă cu Rona, cunoscându-se de la o vârstă foarte fragedă.

Momentul în care s-au reîntâlnit a fost unul special și, în același timp, foarte dureros. Întrucât revederea lor a avut loc chiar la spital, în calitate de medic-pacient.

„Noi am fost vecini. În copilăria ei ne-am întâlnit de câteva ori și apoi a fost bucuria de a ne revedea la spital. Mi-a părut rău că avea stadiu avansat. Dar am făcut tot ce am putut. Ea și-a dorit ca partea de tratament oncologic să-l facă în Franța.

Avea încredere în chirurgul din România, dar voia tratamentul să-l facă în Franța”,  a povestit dr. Mircea Beuran.

După operație, cei doi au ținut constant legătura. Iar Rona Hartner părea să se simtă din ce în ce mai bine, până când, într-o zi, vestea morții ei a căzut ca un fulger. Aceasta își reluase chiar și activitatea muzicală. Sperând că totul va fi bine, însă cancerul a doborât-o brusc.

„Mi-a transmis tot timpul, în perioada în care se controla, că evoluția ei este foarte bună. La un moment dat corespondența noastră s-a întrerupt. Am aflat indirect că are o problemă pulmonară. Neștiind dacă e vorba de o metastază sau un cancer nou și, apoi, am aflat, cu tristețe, că a murit”,  a mai spus medicul regretatei vedete.

Sursa: Arhiva EVZ

​Rona Hartner și-a prevestit sfârșitul

Înainte să moară, Rona a povestit că i-a apărut în vis tatăl ei decedat care o chema la el. În acele momente, actrița a simțit o prezență rece în spital și a auzit vocea tatălui său spunându-i: „Haide, fata mea!”. Visul a continuat cu apariția lui Iisus, care i-a spus: „Și dacă nu vreau să te vindec?”

Sora Ronei i-a rugat pe fanii acesteia să se roage pentru ea. Aceasta a declarat că speră ca Dumnezeu să-i alunge toată suferința și să o aibă în grijă.

„Sunt Rinda, sora Ronei. Vă scriu să vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea care își trăiește ultimele clipe. Ne scuzați dacă nu răspundem la mesaje, în aceste clipe dificile, vrem să fim cu ea și cu fetița ei. Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ronei Hartner de către sora actriței.