Romii din Italia, agresaţi şi trimişi în ţară

Romii din Italia, agresaţi şi trimişi în ţară

Numeroase asociaţii şi organisme internaţionale au denunţat climatul de rasism şi xenofobie faţă de străini, mai ales faţă de romi. Potrivit Liberazione, dacă poliţişti lovesc cu sălbăticie un rom în cursul unei operaţiuni de evacuare, aceasta înseamnă că se răspândeşte un gen de impunitate. Incidentului i se adaugă faptul că Mateo Salvini, deputat din partea Ligii Nordului, i-a comparat pe ţigani cu nişte şobolani, fără ca nimeni să reacţioneze.

Seria actelor violente comise asupra romilor a continuat şi în weekend, când au avut loc alte incidente violente în urma cărora două persoane au fost agresate.

Un italian a ameninţat cu moartea un tânăr de etnie romă de 20 de ani, prezentat ca "o speranţă a muzicii tradiţionale", care cerşea lângă un supermarket.

"Vin peste 10 minute şi te împuşc", a spus italianul, după ce-l îndemnase pe tânăr "să muncească sau să plece acasă".

În celălalt incident, un român de 17 ani a fost insultat, lovit şi alungat din oraşul Pesaro. De frică, el a hotărât să se întoarcă în România.

Actele violente comise asupra romilor au fost dezvăluite de o asociaţie umanitară, care a denunţat "propaganda rasială care incită poporul italian să refuze integrarea romilor".

După ce săptămâna trecută o familie de romi din România a fost bătută de patru poliţişti la Milano, vineri seara, alţi patru români au fost la un pas de a fi linşaţi de locuitorii unui orăşel situat între Roma şi Napoli, care îi acuzau că au agresat sexual o fetiţă de 14 ani.

Câteva sute de oameni au asediat clădirea unde locuiau românii, după ce fetiţa a povestit că a fost hărţuită de patru străini. Pentru a se apăra, românii au aruncat de la balcon diferite obiecte. În final, ei au fost salvaţi de carabinieri, sub insultele mulţimii.

Poliţia a constatat că aveau acte în regulă. Mai mult, nu exista nici o dovadă împotriva lor.

Săptămâna trecută, Stelian Covaciu şi cei doi copii ai acestuia, Rebecca şi Ion, au fost bătuţi de patru poliţişti.

Incidentul s-a petrecut lângă baraca în care locuiau, în apropierea pieţei Tirana din Milano, informează publicaţia Liberazione.

În plus, bărbatul a fost ameninţat de agresori:"Să nu spui nimănui, altfel te aşteaptă lucruri şi mai rele'', l-au ameninţat poliţiştii pe Stelian.

Bărbatul, care este misionar evanghelic penticostal de origine romă, a fost internat în spitalul San Paolo, având capul spart. De frica expulzării, deoarece nu are un loc de muncă, victima nu a vrut să-şi denunţe agresorii, deşi a fost interogat de poliţişti.

Citiţi şi "George Soros: Să-i ajutăm pe romi să se ajute ei înşişi""!

Ne puteți urmări și pe Google News