Romii își comemorează morții exterminați la Auschwitz

Romii comemorează astăzi Holocaustul. Ei organizează mai multe manifestări prin care vor să atragă atenția opiniei publice asupra atrocităților la care au fost supuși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor este marcată în București prin depunere de coroane la monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului din România” şi prin proiecţia unui film documentar. 

În memoria victimelor rome ale Holocaustului, Centrul Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher, organizează o procesiunea de depunere de coroane și proiecţia filmului documentar „În numele statului. Holocaustul Romilor” la tranzit.ro din str. Gazelei. Totodată, va fi distribuită gratuit broşura „O Samudaripen. Holocaustul Romilor”, cu mărturii ale supravieţuitorilor.

Participarea în cadrul evenimentelor este deschisă publicului larg. 

Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor a fost recunoscută oficial de Parlamentul European în anul 2015.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, romii din Europa au fost ţinta politicilor de exterminare naziste. În seara de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, 2.897 de romi care mai rămăseseră în viaţă - femei, bătrâni şi copii din aşa numitul „lagăr al ţiganilor” au fost exterminaţi în camerele de gazare -  se arată în comunicatul Centrului Naţional de Cultură a Romilor - Romano Kher.