Romi originari din România, atacați cu acid la Paris

Romi originari din România, atacați cu acid la Paris

Romi din România care trăiesc la Paris în apropiere de Piaţa Republicii ar fi fost victime ale unor atacuri cu acid, potrivit site-ului Mediapart, preluat de ziarul Le Monde.

Voluntari ai asociaţiei Autremonde au povestit că au văzut, la 16 ianuarie, un bărbat aruncând cu un lichid pe salteaua unui cuplu instalată la intersecţia dintre bulevardele Temple şi Beranger. Agresorul a fugit la vederea voluntarilor, care nu au putut decât să constate faptele.

“Lichidul începuse să roadă salteaua, un lichid negru, dar care ar fi putut deveni aşa ca urmare a procesului de coroziune. Cert este că găurea salteaua", a precizat unul dintre martori pentru Mediapart. Romii mai mult s-au speriat decât au păţit ceva, dar o voluntară s-a ales cu o arsură pe deget din cauza lichidului care se impregnase pe o sacoşă pe care aceasta o pusese pe saltea, potrivit surselor citate.

Conform colegului său, nu putea fi vorba decât despre “o formă lichidă de acid sulfuric sau de sodă caustică, genul de produse ce sunt folosite pentru a desfunda ţevile, ceva care arde".

Voluntarii au auzit de la alţi romi că agresorul nu s-a aflat la prima tentativă de acest gen, iar o femeie a fost stropită cu o substanţă corozivă pe antebraţ. De asemenea, se pare că acesta ar fi revenit pentru a ameninţa familiile respective.

Ne puteți urmări și pe Google News