Romi expulzaţi din Franţa

Romi expulzaţi din Franţa

Aproximativ 120 de persoane de etnie româ au fost expulzate în această dimineaţă de forţele de ordine, dintr-o şcoală dezafectată din oraşul Saint-Etienne, pe care o ocupaseră în urmă cu un an, potrivit poliţiei şi prefecturii locale, informează Le Figaro.

În cadrul acestei operaţiuni, iniţiată în urma unui ordin al tribunalului din Saint-Etienne emis în martie, 56 de etnici romi, dintre care 15 copii, au acceptat procedura de întoarcere voluntară în ţara de origine, potrivit prefecturii citate de AFP.             Însoţiţi de reprezentanţii Agenţiei naţionale de primire a străinilor şi migraţii (ANAEM), ei au fost urcaţi la bordul unor autocare şi transportaţi la aeroportul Saint-Exupery din Lyon, de unde vor pleca spre România, conform sursei citate.             "Această acţiune răspunde aşteptărilor a numeroşi locuitori care şi-au exprimat nemulţumirile legate de ocuparea ilegală a acestei zone", se arată într-un comunicat al prefecturii.

(14:15)

Ne puteți urmări și pe Google News