Pilot de vânătoare în cadrul US Navy, românul Alexander Vraciu a fost unul dintre așii aviației militare americane din cel de al doilea Război Mondial. Un erou intrat în legendă sub un numele  „Indestructibilul“.

Alexander Vraciu s-a născut pe 2 noiembrie 1918 în familia unor imigranți români, stabiliți în SUA, la Chicago. Tatăl lui era din Poiana Sibiului, iar mama din Sebeș-Alba. Astfel se face că el și-a petrecut copilăria și o parte a adolescenței aici acasă, la bunicii lui din România. În SUA, s-a înscris la cursurile colegiului „DePauw University“ din Greeacastle – Indiana care, în scurt timp, a fost inclus printre instituțiile de învățământ care a organizat diverse cursuri de specializare cu specific militar. La începutul anului 1941, tânărul Vraciu a absolvit Universitatea DePauw iar după aceea s-a înrolat ca pilot în Marina Militară a Statelor Unite ale Americii.

Spaima piloților japonezi

La sfârşitul lunii martie 1943, Vraciu a fost repartizat la Escadrila de vânătoare VF-6, aflată sub comanda lt.comandor Edward „Butch“ O’Hare, un aviator celebru, respectat de toți piloții din Marina Militară a SUA. În octombrie 1943, Escadrila VF-6 a fost dislocată și a intrat în luptă de pe portavionul USS Independence. Alexander Vraciu a obţinut prima lui victorie aeriană pe 10 octombrie 1943, în cursul unei misiuni în zona insulelor Wake, unde a lovit un aparat japonez tip „Mitsubishi Zero“ și a doborât un bombardier japonez a Mitsubishi G4M („Betty”). La scurt timp după dislocarea sa pe USS Intrepid, Alexander Vraciu a început să-și demonstreze, cu adevărat, calitățile de „vânâtor“: dobora mai multe avioane inamice într-o singură zi. Pe 29 ianuarie 1944 a doborât trei avioane japoneze de bombardament „Betty“, iar pe 17 februarie alte patru avioane de vânătoare deasupra atolului Truk. În scurt timp după acele succese, a fost dislocat, împreună cu escadrila VF-16 pe „USS Lexington“. Până la mijlocul lunii iunie, avea la activ 12 avioane inamice doborâte, iar la timpul respectiv acesta a fost omologat ca un record al piloților de pe portavioanele americane. Dar, ziua în care Vraciu a repurtat cel mai mare succes ca pilot de vânătoare a fost 19 iunie 1944, în timpul primei Bătălii din Marea Filipinelor, zi care a rămas în memoria participanților ca „Marea vânătoare de curcani din insulele Mariane“. In august 1944, Vraciu a revenit în SUA, unde a fost primit cu toate onorurile cuvenite unui mare erou: mii de oameni, inclusiv guvernatorul statului american Indiana, l-au aplaudat „la scenă deschisă“.

În decembrie 1944, în cursul unei misiuni efectuate cu Escadrila 20, avionul lui Vraciu a fost doborât deasupra Insulelor Filipine. Norocos din fire, el a apucat să se salveze sărind cu parașuta, și a aterizat în mijlocul junglei. În foarte scurt timp a intrat în contact cu gherilele filipineze care luptau cu trupele de ocupație japoneze. Gherila era compusă din 180 de combatanți care, în scurt timp, au acceptat ca Vraciu să le fie comandant. După cinci săptămâni, partizanii filipinezi au intrat în contact cu trupele americane conduse de celebrul general McArthur. Surpriza yankeilor a fost imensă atunci când au văzut că delagația filipineză era condusă de un tânăr echipat în uniformă de aviator și având asupra lui un revolver Luger dar și o sabie de paradă pe care o purtau ofițerii japonezi: tânărul era Alexander Vraciu.
După război, Vraciu a lucrat în continuare pentru US Navy, ca pilot de încercare. Promovat la rangul de comandor, a condus escadrila VF-51 între 1956 și 1958. În plus, în cursul anului 1957, a câștigat concursul de trageri aeriene individuale, organizat de Marina Militară a SUA. Câțiva ani mai târziu, în vara anului 1964, Alexander Vraciu s-a retras din armată. Eroul pilot a  avut parte de o viață lungă: a trăit 96 de ani. A plecat din această lume pe 29 ianuarie 2015. Acolo, în SUA s-a bucurat de toate onorurile cuvenite unui erou. Dar, aici, acasă, în afară de specialiști, aproape nimeni nu a auzit de pilotul erou Alexander Vraciu