Românul care face Oscarurile

INTERVIU. Scott Siegel, americanul cu origini româneşti care, prin compania sa, R.S. Owens, realizează statuetele pentru Oscar, îşi dezvăluie ”secretele de familie”.

Are 34,3 centimetri înalţime, cântăreşte 3,85 kilograme şi este cel mai râvnit trofeu din lumea filmului. Statueta Oscar, oficial numită ”Premiul de Merit al Academiei”, are propria ei istorie, care începe în 1929, anul în care Academia Americană de Film punea la cale prima sa gală. Conceptul îi aparţine lui Cedric Gibbons, iar sculptura – un bărbat care înfige o sabie într-o bobină de film – a fost realizată de George Stanley. Din 1985 încoace, de fabricarea statuetei placate cu cupru, nichel, argint şi aur de 24 de carate se ocupă compania unui american cu origini mioritice: R.S. Owens. Fondatorul ei, Owen Siegel, decedat în 2001, a fost fiul unui morar de meserie, care a luat calea Americii la începutul secolului. Siegel – e drept - nu sună româneşte, însă explicaţia poate fi una simplă: mulţi emigranţi, o dată ajunşi pe noul continent, renunţau la numele de origine, care era adesea greu de pronunţat în engleză, şi adoptau unul nou, american.

Într-un interviu acordat jurnalistului independent Marian Petruţa, stabilit în SUA, Scott Siegel, nepotul morarului român şi actualul director al companiei din Chicago, vorbeşte despre originile sale şi despre cum se fabrică celebrul trofeu.

EVZ: Unde şi cum a luat naştere această companie? Scott Siegel: În 1938, tatăl meu lucra pentru bunicul meu, care la vremea respectivă vindea provizii pentru iubitorii de porumbei. Într-o zi, bunicul i-a cerut tatălui meu să meargă la un magazin de unde să cumpere două trofee, pentru nişte clienţi. Tata a mers la magazinul respectiv, dar acesta intrase în faliment, pentru că era în timpul Marii Crize. Nu s-a lăsat însă bătut, a luat cartea de telefoane şi a căutat un alt magazin. Când a ajuns însă acolo, aceasta fiind şi firmă producătoare, au crezut că tata era un negustor de trofee şi i le-a vândut la preţul de fabricaţie. Tata a făcut un profit atât de bun din acea tranzacţie, încât s-a decis să se apuce de acest tip de afacere.

Câţi oameni lucrează acum pentru compania dumneavoastră? Avem aproximativ 150 de angajaţi.

Am aflat că aveţi origini româneşti... Bunicii din partea tatălui meu erau amândoi din România, însă s-au cunoscut şi căsătorit aici în America. Din câte mi s-a spus, bunicul meu fusese morar de meserie în România. A emigrat în America şi s-a stabilit la Chicago încercând să-şi câştige pâinea făcând tâmplărie. Nu i-a prea mers treaba cu tâmplăria şi atunci a intrat în afacerile cu provizii pentru porumbei, reuşind în acest fel să o ducă destul de bine.

Mai aveţi rude în România cu care să mai ţineţi legătura? Nu, nu mai avem pe nimeni acolo. Ştiu că bunicul a fost orfan şi nu prea a avut multe rude în România.

Mai aveţi si alte rude cu origini româneşti care trăiesc în America? Rudele din partea bunicii au murit, urmaşii lor însă trăiesc aici…

Aveţi contact cu comunitatea românească din Chicago? Nu, nu prea. Şi nici nu, nu vorbesc româneăte, din păcate.

Cum a ajuns compania tatălui dvs. să producă celebrele statuete Oscar? Ideea primului trofeu i-a venit tatălui meu participând la un târg, unde asociaţia crescătorilor de porcuşori de guineea avea ca şi trofeu o statuetă reprezentând un iepure, pentru că nimeni nu concepuse până atunci o statuetă care să reprezinte un porcuşor. Tata, văzând această oportunitate, s-a chinuit şi a găsit oameni care au făcut o matriţă pentru a turna astfel de trofee personalizate şi a început să le vândă asociaţiei respective. De atunci s-a decis să facă această afacere şi a deschis prima fabrică în 1950. Fabrica unde suntem acum a fost deschisă în 1960, şi datorită calităţii produselor am devenit din ce în ce mai cunoscuţi. Multi dintre muncitorii care au lucrat la noi erau veniţi din Europa. Tatăl meu, ajutat de aceşti meşteşugari, a dezvoltat această companie şi i-a crescut reputaţia. În anii ’70, compania a început să producă premiile Emmy pentru televiziune, iar la începutul anilor ‘80 Academia de Film a venit la noi şi ne-a întrebat dacă putem să fabricăm Oscarurile.

Am văzut că aveţi o încăpere unde sunt atârnate stegurile ţărilor de unde aţi avut muncitori care au lucrat în companie. Au muncit şi români aici? Da, am avut în trecut, însa acum nu avem niciunul.

Pe lângă Oscaruri, ce alte trofee mai fabricaţi, pentru că am văzut foarte multe expuse? Fabricăm premiile Emmy pentru televiziune, după cum am mai spus, premiile MTV , premiile Rock’n Roll Hall of Fame, premiile Clio acordate celor mai creative clipuri comerciale, câteva premii străine precum premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film, un alt premiu de televiziune pentru Orientul Mijlociu, premiile NESCAR pentru raliurile de maşini, şi foarte multe premii decernate de diferite corporaţii.

Puteţi să ne descrieţi procesul de fabricare al Oscarului? Este compus din două părţi. Partea de sus, adică statueta efectiv, este turnată manual dintr-un metal argintiu numit Britannium, care este un aliaj pe bază de cositor. Statueta este slefuită şi finisată, apoi este scufundată pe rând în nichel, cupru, argint, apoi este poleită cu un strat mai gros de aur, de 24 de karate, şi în final lăcuită. În partea din spate sunt inscripţionate numere pentru a putea fi identificate. La bază are o bucată de alamă şlefuită, finisată, apoi placată cu nichel şi argint. Aceasta este ataşată de statuetă, iar în spate sunt nişte plăcuţe de identificare care ne conferă dreptul de a le fabrica. După ce se acordă aceste premii mai există o plăcuţă care se ataşează în partea din faţă, cu numele câştigătorului şi categoria.

Câte statuete Oscar produceţi în fiecare an? Cam 50-55.

Vă amintiţi o întâmplare mai inedită legată de statuetă, petrecută de-a lungul timpului? În anul 2000, statuetele au fost furate în California înainte ca ele să ajungă la Academia de Film. Am primit un telefon vinerea, şi cei de la Academie mi-au spus de dispariţie, sperând că statuetele vor apărea de undeva curând, iar dacă nu, urmau să mă sune luni, şi voiau să ştie cât de rapid putem face altele, pentru că era cu două săptămâni înainte de gala festivă. M-au sunat din nou luni şi mi-au spus că n-au fost găsite şi ne-au spus să fabricăm cât mai multe posibil până la eveniment. Am început să le producem muncind aproape 24 de ore din 24, încercând să le terminăm, şi am reuşit să facem cam 30. Cei din mass media n-au aflat de întâmplare decât abia joi. M-au sunat pe la 2 noaptea, iar când am ajuns la muncă dimineaţa, pe stradă era plin de maşini de la televiziune. Oamenii mai vorbesc încă şi acum de acea întâmplare.

Vorbind de securitate, cât de bine le protejaţi şi cum sunt ele transportate spre California? Statuetele sunt ţinute sub lăcat când nu se lucrează la ele. Le ducem la aeroport şi sunt ambarcate într-un zbor special al companiei aviatice United Airline. Statuetele sunt însoţite de un delegat din partea companiei noastre şi unul de la Academia de Film. De obicei au un exemplar cu ei la bord şi îl dau pe rând pasagerilor care zboară în acea zi

Apelaţi la poliţie sau alt tip de securitate când le transportaţi spre şi de la aeroport ? Nu ştiu exact ce fac în California, dar aici le transportăm cu o dubă albă, fără nici o inscripţie pe ea, pentru a nu atrage atenţia.

Ce puteţi să spuneţi despre faptul că atrageţi atenţia atât presei locale cât şi a celei internaţionale? Sunt foarte puţine premii acordate în fiecare an, iar filmele sunt populare şi urmărite în lumea largă. Evenimentul a devenit unul internaţional, fiind vizionat de oamenii de pe tot globul, existând un interes foarte mare, deoarece este un spectacol grandios. Am participat şi eu de două ori la festivitatea de decernare a premiilor.

Cum vă simţiţi ştiind că le produceţi şi văzându-le acordate pe scenă artiştilor? Este un sentiment extraordinar, indiferent că l-aş viziona din sală sau din faţa televizorului. A păşi pe covorul roşu înainte de eveniment este unul din cele mai extraordinare sentimente pe care le poţi experimenta în viaţa.

La un moment dat, unul dintre muncitorii din fabrică afirma că le spune prietenilor că el face Oscaruri şi aceştia nu voiau să-l creadă... Aşa este. Toţi cei care muncesc la ele sunt mândri şi au foarte mare grijă când le fac. De fapt, toată lumea din companie este mândră că lucrează aici. Oamenii mă identifică ca fiind “tipul care deţine compania care produce Oscarurile” şi de fapt cam toţi suntem identificaţi în acest fel.

”Actorii cu Oscar trăiesc mai mult”

Tatăl dvs. spunea la un moment dat, când a fost întrebat cât valorează acest premiu, că “dacă îl câştigi valorează milioane de dolari, dacă nu, nu valorează prea mult”. Ce le puteţi spune oamenilor care sunt curioşi să afle valoarea unui Oscar? Academia Americană de Film nu ne permite să divulgăm valoarea lor, iar tatăl meu avea dreptate. Uneori mai glumesc şi eu şi spun că pentru cei care le primesc valorează miliarde, mai ales în condiţiile astea economice, când auzim zilnic că se vorbeşte de miliarde în loc de milioane de dolari. Am citit la un moment dat un studiu făcut de nişte oameni de ştiinţă din Canada, care au descoperit că oamenii care primesc Oscarul, trăiesc mai mulţi ani decât cei nu-l primesc, deci este un beneficiu în plus.