Autoritățile încearcă să facă ordine printre crescătorii de porci, pentru a eradica pesta porcină africană. Pentru asta, statul a acordat până la 100.000 de euro de fermă.
Mici și marii crescători de porci vor trebui să se conformeze noilor reguli impuse de autorități. Ei au obligația de a respecta normele minime de bio-securitate în exploatații. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vorbit, marți, despre noile măsuri impuse celor care cresc porci în propria gospodărie sau în ferme. Regulile au ca principal scop împiedicarea răspândirii de pestă porcină africană, care a făcut ravagii și în România.
Dacă nu se respectă, nu se termină cu boala
„Am discutat asta cu colegii de la Autoritate (n.r. - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor). Eu cred că toată lumea, și mă refer aici și la marii fermieri, și la crescătorul individual, trebuie să facă eforturi în acest fel, pentru că atât vreme cât măsurile de biosecuritate nu sunt respectate câteodată de crescători mari, pentru că cei mici nu le respectă niciodată, nu se va termina cu boala”, a spus ministrul Agriculturii, referindu-se în discursul său la pesta porcină.
Oficialul a mai afirmat că au fost oferite despăgubiri pentru crescătorii de animale după pagubele suferite din cauza peste porcine africane și a pandemiei de coronavirus.
„Sigur, despăgubirile sunt bune, sunt necesare, dar nu rezolvă problema reală”
„Tocmai am dat despăgubiri și pentru porc și pentru pasăre, câte 100 de euro pe UVM, până la 100.000 de euro pe fiecare crescătorie. Din 24 noiembrie, o să înceapă și pentru ceilalți fermieri, bovine, ovine, aceste despăgubiri. Sigur, despăgubirile sunt bune, sunt necesare, dar nu rezolvă problema reală.
Despăgubirile sunt, practic, un efort pe care îl face statul de la bugetul național sau din bani europeni, acolo unde a fost cazul, pentru a compensa anumite pierderi, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să găsim souții cu toții. Dar aici, repet, aceste măsuri de biosecuritate trebuie acceptate și de către micii crescători și de către marii crescători, dar mai ales de cei care fac politici agricole în România”, a mai afirmat minsitrul Agriculturii, Adrian Oros.