Românii devin mai optimiști. Scade numărul celor care cred că țara este pe un drum greșit. Sondaj

Populație. Sursa foto: pixabay.com

București. Românii cred într-un număr din ce în ce mai mare că țara merge într-o direcție bună, arată un sondaj INSCOP. Deși mai bine de jumătate dintre cei chestionați se declară pesimiști, aproximativ o treime au o atitudine pozitivă.

Procentul pesimiştilor este în scădere faţă de septembrie 2023, când era aproape 70%, indică cercetarea. Cei mai mulți dintre aceștia acuză guvernarea, starea economiei, dar și nivelul de trai mai scăzut.

Românii devin mai optimiști

Un procent de 56.3% dintre cei care au răspuns chestionarelor, sunt pesimiști în legătură cu viitorul ţării. Alți 8,9% nu au nici un răspuns la această întrebare. În schimb, a crescut procentul celor care consideră că România este pe un drum bun a ajuns la 34,9%.

Cei mai mulți optimiști sunt întâlniți în rândul votanților PSD şi ai PNL, al tinerilor sub 30 de ani, a persoanelor cu educaţie superioară, a celor inactivi potenţial activi şi a celor cu venituri ridicate.

Conform analizei, românii au devenit mai optimiști, raportat la ultimele zece luni. În septembrie 2023, doar 21,1% dintre cei chestionați considerau că țara este pe un drum bun. O lună mai târziu, în octombrie 2023, procentul era de 23,4%, iar în noiembrie 2023, de 25,1%. La începutul anului s-a înregistrat o ușoară scădere, la 24,8%, după care trendul a fost crescător: 25,5% în februarie, 30,8% în aprilie şi 34,9% în iunie.

Cei chestionați au propriile motive legat de direcția bună în care merge țara. Astfel, 41,2% dintre optimişti cred că motivul o îmbunătățire a vieții personale. Un procent de 24,7% menţionează starea economiei, iar 23.9% apreciază guvernarea. Alți 4,1%  aleg alt motiv, iar 6% nu ştiu sau nu răspund.

Sondaj Sursa foto. INSCOP

Pe ce se bazează pesimiștii

Cea mai mare parte, dintre românii care au participat la sondaj sunt pesimiști. Este vorba despre un procent de 56.3% dintre cei care au răspuns. Cei mai mulți pesimiști sunt întâlniți în rândul votanţilor AUR şi ai USR, a persoanelor cu educaţie primară, a celor de vârsta a treia (45 şi 59 de ani), a gulerelor gri și a celor cu venituri reduse.

Procentul pesimiștilor era la 69,5% în septembrie 2023. O lună mai târziu, în octombrie 2023, procentul pesimiștilor era de 68,6%. Acesta a scăzut, la 66,7% în noiembrie 2023. În ianuarie, românii susțineau în proporție de  69,7% că țara merge într-o direcție proastă. Un procent de 70,1% vedeau lucrurile în gri, în februarie, după care trendul a început să scadă. Procentul a ajuns la 62,5% în aprilie, la 60,3% în mai şi la 56,3% în iunie.

Românii care au o astfel de perspectivă acuză guvernarea proastă, în proporție de 62,5%. Alți 23,1% menţionează starea economiei ţării, iar 8% faptul că viaţa lor s-a înrăutăţit. Ceilalți, 4,2% indică un alt motiv, iar 2.3% nu ştiu sau nu răspund.

Românii și percepția despre mersul lucrurilor în țară

Remus Ştefureac, director INSCOP Research, a explicat cum au evoluat opiniile legate de direcția în care merg lucrurile. Potrivit spuselor sale, percepția a evoluat constant pentru românii care au răspuns la chestionare, în ultimele luni.

„Percepţia direcţiei în care merg lucrurile în România a avut evoluţii constante în ultimele 10 luni. Comparativ cu septembrie 2023, ponderea celor care cred că ţara merge într-o direcţie bună a crescut semnificativ de la 21,1% la 34,9%. Întrebaţi care este motivul pentru care cred că lucrurile merg în România într-o direcţie bună, 41,2% dintre optimişti indică faptul că viaţa lor s-a îmbunătăţit, 24,7% indică starea economiei ţării, iar 23,9% indică modul în care este guvernată ţara.

În ceea ce priveşte percepţia direcţiei greşite, aceasta a scăzut de la 69,5% în septembrie 2023 la 56,3% în iunie 2024. Motivul direcţiei greşite indicat de aproape două treimi dintre pesimişti este modul în care este guvernată ţara, în timp ce 23,1% indică starea economiei ţării şi doar 8% faptul că viaţa lor s-a înrăutăţit”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul INSCOP Research a fost realizat la comanda Agenţiei de presă News.ro. iar datele au fost culese în perioada 19 - 27 iunie 2024, Metoda folosită a fost CATI, prin interviuri telefonice. Volumul eşantionului a fost de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie). Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.