Un studiu făcut de eJobs prezintă realele probleme care duc spre demisiile angajaţilor atunci când nu au altă cale şi nu mai pot rezista într-un colectiv din diverse motive. Pe primul loc: şeful psihopat, apoi din cauza colegilor care ar face orice să crească în instituţie înjunghiind pe la spate colegii.
Aşa aflăm că 42 % dintre angajatii romani consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă, apoi vine al doilea motiv la fel de important, colegii care înjunghie pe la spate. Potrivit studiului menţionat 29% ar face acelaşi pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriaţi de lucrul până în toiul nopţii. Sunt şi angajaţi temerari, puţini ce-i drept - 7%, care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiţi să îşi caute un alt loc de muncă.
Dar, mai sunt şi alte motive care îi înspăimântă, de exemplu volumul uriaş de muncă - 21% dintre respondenţi, şefii clovni -14%, colegii vrăjitori -13%, teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul instituţiei.
Studiul a fost realizat luna aceasta pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.