Românii îngroaşă rândurile şomerilor din Spania

Şomajul a devenit coşmarul multor români care au emigrat în Spania. Mii de familii au rămas în stradă sau abia trăiesc dintr-un salariu de câteva sute de euro.

Este şi cazul familiei Istrate, din Coslada - regiune în apropierea Madridului. Cei trei membri se întreţin din venitul de menajeră al Mariei - în jur de 900 de euro, în timp ce bărbatul acesteia, Costel, se luptă de mai multe săptămâni să găsească un loc de muncă. Altfel nu vor avea cu ce să-şi hrănească fetiţa de 4 ani, Ana. Costel - care până de curând lucra ca „bun la toate“ pe un şantier - nu a renunţat la căutare, deşi perspectivele sunt sumbre. Din ce în ce mai mulţi prieteni ai familiei se găsesc în aceeaşi situaţie şi apelează chiar la cerşit.

Criza financiară va continua să lovească Spania şi-n perioada urmă toare sunt de părere specialiştii. Aceştia avertizează că cel mai mult vor avea de suferit imigranţii.

Numărul şomerilor români din Spania ar putea creşte cu circa 30% până la sfârşitul anului, potrivit unui studiu al Universităţii Rey Juan Carlos I, în cadrul campaniei „Hola, soy Rumano“, iniţiată de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Datele arată că, în prezent, cifra românilor rămaşi fără un loc de muncă este de 99.100 şi ar putea creşte până la 130.000 până la începutul lui 2009. Cei mai afectaţi sunt muncitorii ilegali - doar 25.000 de lucrători beneficiază de indemnizaţ ie din partea statului spaniol.

Nu se mai caută muncitori

Dacă, odinioară, bisericile şi asociaţiile aveau cereri pentru noi angajaţi, în ultimele săptămâni abia au sosit două oferte. „A sunat cineva pentru a angaja un mecanic de întreţinere a unor utilaje. Fabrica de aici urma să fie închisă şi maşină riile transportate în România. În afară de asta, se mai căuta un tractorist pentru o fermă“, spune Gheorghe Găinar, preşedintele Asociaţiei Culturale de Ajutorare şi Integrare a Românilor din Alcalá de Henares. Potrivit acestuia, lipsa joburilor se reflectă foarte bine în centrele la care românii apelau pentru a-şi suna familiile sau a le trimite bani. „Proprietarul unui astfel de centru spunea că activitatea a scăzut la jumătate faţă de lunile trecute“, afirmă Găinar.

Singura şansă a românilor - care activau, în cea mai mare parte, în construcţii - este să se reprofileze. Spaniolii au nevoie de muncitori calificaţi în frizerii, restaurante sau păstorit. „Cei care nu se vor readapta vor reuşi doar să cheltuiască banii strânşi pentru zile negre. Din câte am înţeles, în regiunea noastră construcţiile nu-şi vor reveni până în primă- vară, atât din cauza crizei, cât şi a timpului nefavorabil“, susţine Petre Ferruccia, preşedintele Asociaţ iei Românilor din Villanueva de la Cañada.

VEZI ŞI:

Criza mondială face primii şomeri în România