Românii încasează tot mai greu facturile din Ungaria

Românii încasează tot mai greu facturile din Ungaria

Românii se plâng că în ultima vreme încasează tot mai greu facturile emise din ţările UE, odată cu accentuarea crizei financiare.

Aproximativ 50 de reprezentanţii întreprinderilor mici şi mijlocii din judeţele aflate de o parte şi de alta a graniţei de Vest a României - Arad, Timiş şi Bihor şi din judeţele ungare Hajdú-Bihar, Békés, Csongrád - s-au întâlnit ieri după-amiază, la iniţiativa Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România Arad, pentru a pune la punct planurile de colaborare.

De la maximum 60 de zile, la 180 „Din Ungaria, se motivează cu scăderea accentuată a forintului. Devalorizarea monedei face ca şi facturile să fie plătite cu întârziere, iar asta accelerează blocajul financiar. Dacă, înainte, recuperarea facturilor se făcea undeva între 30 şi 60 de zile, s-a ajuns acum la 180 de zile”, a declarat Mircea Purcaru, preşedintele Federaţiei Regionale Vest a IMM şi vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002.

„Se pare că schimburile comerciale, din datele centralizate la CNIPMM din România, au scăzut cu aproximativ 60 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Domeniile cele mai afectate sunt comerţul, investiţiile, serviciile, transporturile”, explică Purcaru.

„Întreprinzătorii români şi organizaţiile patronale solicită Guvernului reducerea TVA-ului la produsele alimentare, în primul rând din cauza faptului că actuala criză financiară care a lovit şi România determină creşterea preţurilor alimentelor şi scade puterea de cumpărare a românilor. „O asemenea măsură ar fi binevenită atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători. În toată Uniunea Europeană, TVA-ul la alimente este între 3-12 la sută”, a completat Mircea Purcaru.

De celalată parte, maghiarii spun că nu e primul an când au resimţit dificultăţi economice în sud-estul Ungariei. „De trei ani s-a simţit o anumită criză, se simţea că ceva nu mergea bine. Peste asta a venit acum criza mondială. În toată Ungaria se simte criza, dar partea de sud, unde e şi judeţul Békés, parcă se simte şi mai pronunţat, mai ales că judeţul nu a fost printre cele mai dezvoltate ale ţării”, a precizat Wittmann Laszlo, consilier pe probleme externe la Consiliul Judeţean Békés.

Ne puteți urmări și pe Google News