Românii, fascinați de chatbotul juridic gratuit. Lawren.ai, nevoit să răspundă la cele mai stupide întrebări

Lawren ai

Românii sunt fascinați de primul chatbot juridic gratuit din ţară. Lawren.ai primește tot felul de întrebări despre monitorizarea partenerului de viaţă, verificarea telefonului sau dacă poate obliga soţia să îi dea despăgubiri pentru că l-a înşelat.

Românii, fascinați de chatbotul juridic gratuit: Lawren.ai

Românii folosesc tot mai des primul chatbot dezvoltat de casa de avocatură Buju, Stanciu şi Asociaţii. Românii adresează întrebări privind problemele financiare, recuperări de creanţe, insolvenţă, contracte sau clarificări legate de impozite

Așadar, românii au îmbrăţişat rapid inovaţia din spatele Lawren.ai, primul chatbot juridic bazat pe inteligenţă artificială. Cu sute de interacţiuni zilnice, statistica arată o imagine clară a domeniilor de interes. Totodată, românii au curiozităţi neaşteptate, multe dintre ele chiar amuzante la care Lawren.ai are răspunsuri conforme cu legea, a declarat Victor Buju, fondatorul platformei Lawren.ai.

Câteva dintre întrebările puse de români

Pe lângă problemele serioase, Lawren.ai trebui să răspundă la numeroase picanterii sau situaţii amuzante. Mai jos aveți câteva exemple de solicitări neaşteptate:

  • Este infracţiune dacă verific telefonul soţiei fără permisiune? Bănuiesc că mă înşală.
  • Pot obliga soţia să îmi dea despăgubiri pentru că m-a înşelat?
  • Este legal să-i pun soţului un dispozitiv de urmărire pe maşină fără să ştie, doar pentru că vreau să ştiu unde se duce?
  • Dacă soţul mă lasă acasă cu copiii şi pleacă mai multe zile fără să-mi ceară voie, pot să-l bag la puşcărie pentru abandon de familie?
  • Sunt obligat să-mi întreţin părinţii dacă nu doresc? Mă pot da în judecată?
  • Dacă am condus sub influenţa drogurilor, dar doar în parcarea privată a blocului, tot pot să-mi ia permisul?
  • Pot face o cerere de daune împotriva restaurantului care a livrat mâncarea rece?
  • Dacă nu mai pot plăti chiria, proprietarul mă poate da afară legal?
  • Am împrumut 2.000 lei unei prietene acum 3 ani şi nu vrea să mi-i dea înapoi. Pot să cer de la angajatorul ei?
  • Dacă dau statul român în judecată pentru poluare, ce şanse sunt să câştig?
  • Dacă partenerul are copil dintr-o căsătorie anterioară, are şi copilul dreptul la apartamentul pe care dorim să-l cumpărăm?
  • Am făcut un credit de nevoi personale. Dacă plec să lucrez pe vas, mai sunt obligat să plătesc rata?

Românii, fascinați de chatbotul juridic. Sursa foto: lawren.ai

Românii au primit foarte bine asistentul virtual

Reprezentanţii casei de avocatură spun că viitorul Lawren.ai „este acela al unui asistent juridic complet, care nu doar că răspunde la întrebări, dar şi generează soluţii eficiente, rapide şi accesibile pentru utilizatorii săi”.

Este un asistent virtual inovator care transformă modul în care oamenii interacţionează cu legea. Antrenat pe legislaţia şi jurisprudenţa românească, Lawren.ai oferă acces instant la informaţii juridice complexe, explicând raţionamentele şi procesele legale într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles.

Este disponibil permanent pe platformaLawren.ai, iar acest agent interactiv e dotat cu inteligenţă artificială, gata să răspundă întrebărilor juridice şi să ghideze utilizatorii prin cadrul legislativ.