Românii discriminează sexual

Potrivit unui Eurobarometru dat publicităţii azi, românii cred că discriminarea pe baza orientării sexuale este cel mai frecvent întâlnită formă de discriminare în ţara lor.

Rezultatele obţinute arată că românii par cel mai puţin dispuşi să aibă o persoană cu orientări homosexuale drept lider, vecin sau prieten.

Dacă în alte ţări membre UE discriminarea pe motive etnice ocupă prima poziţie (60%), în România numai 40% dintre cetăţeni consideră că aceasta este cea mai frecventă formă de discriminare.

Deşi un român din zece consideră că este victimă a vreunei forme de discriminare, aproape toţi cei întrebaţi au răspuns că s-ar simţi mult mai bine dacă ar avea ca vecin o persoană cu dizabilităţi, în schimbul unui homosexual.

Românii devin reticenţi, în ordine, la: vârstă, apartenenţă la gen, etnie, religie şi dizabilităţi.

Măsurat pe o scară de 1 la 10, gradul de comfort resimţit de români în cazul în care ar fi conduşi de o persoană cu orientare homosexuală este de 3,9, în timp ce la nivelul UE este de 7.

Majoritatea românilor sunt de acord cu ideea de a oferi oportunităţi egale la angajare, indiferent de vârstă, sex, origine etnică sau religie. Studiul indică faptul că, "faţă de europeanul tipic, românul tipic este mai puţin probabil să se opună acordării de şanse egale la angajare", exceptând cazul în care este vorba despre minorităţi sexuale.   Spre deosebire de ceilalţi europeni, este mult mai posibil ca un român să aibă ca prieten un membru al comunităţii roma. Astfel , întrebaţi dacă au vreun prieten rom, 42 la sută dintre români au dat un răspuns pozitiv, în timp ce, la nivel european doar 14 la sută dintre cetăţeni au oferit un răspuns afirmativ.

Studiul Eurobarometru intitulat "Discriminarea în Uniunea Europeană 2008" a fost realizat în perioada 18 februarie-22 martie, pe un eşantion de 26.746 de cetăţeni din statele UE. În Rmânia au fost intervievate 1.024 de persoane, în perioada 18 februarie - 13 martie.

(20:05)