Românii din Spania sunt revoltați. „România e o țară superbă, păcat că e locuită!"

O jurnalistă româncă din Spania a reușit să-i revolte pe compatrioții săi după o vizită acasă.

Contrele au început în mediul online, după ce aceasta a transmis pe Facebook un mesaj care i-a ofensat pe unii români.

Un adevărat război a fost declanșat în mediul online după ce o jurnalistă româncă din Spania a lansat cuvinte dure la adresa românilor de acasă. Totul după ce aceasta s-a întors pentru câteva zile în România. Ea a fost imediat 'taxată' de alți români și de un membru al Consiliului Românilor de Pretutindeni. 

Mirela Violeta Mocanu: "Mă întorc acasă, da #Spania pentru mine este acasă. Mă simt norocoasă că am unde să "fug". Mă simt norocoasă că trăiesc într-o țară nu tocmai perfectă, dar nu e o junglă. #România e o țară superbă, păcat că e locuită!" este mesajul jurnalistei, potrivit stiridiaspora.ro.

Românii care s-au simțit ofensați au reacționat și au acuzat-o că a exagerat vorbind așa despre țara „în care s-a născut”.

Nina Ghiță, membru al Consiliului Românillor de Pretutindeni a dezaprobat-o pe jurnalistă. „Consider grave insultele aduse de acești "jurnaliști" de diaspora, adresate românilor de acasă. Indiferent de problemele create de politicul românesc, românii nu sunt, sub nicio formă, o junglă, retardati, inculți, necivilizati, proști,.... . Insultele sunt grave, mai ales când vin din partea la doi asa-ziși jurnaliști si membri ai unei agenții de presă”, susține Nina Ghiță, potrivit aceleiași surse.