Românii cu handicap, umiliți și lăsați fără bani

Indemnizații cu țârâita atât pentru ei, cât și pentru însoțitorii lor, și luni de zile de așteptare pentru aprobarea dosarelor. De un astfel de tratament au parte persoanele cu dizabilități.

Teoretic, în România, persoanele cu handicap au o mulțime de drepturi. În practică însă, acestea duc o luptă crâncenă pentru supraviețuire, cu atât mai mult cu cât autoritățile întârzie plata unor drepturi financiare. Situația devine acută la fiecare final de an, când Primăriile constată că nu au bani la buget. Potrivit legii, pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap fondurile vin în proporție de 90% de la Guvern și restul de la Primăriile locale.

În momentul de față, în unele județe, sunt luni de zile de întârziere la plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap și pentru însoțitorii acestora. La Curtea de Argeș, de exemplu, sunt întârzieri de o lună la plata indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități. „Am făcut solicitare încă din august-septembrie, pentru că știam că nu avem bani în buget și acum așteptăm. Nu pot să vă spun exact când anume vor fi plătite indemnizațiile pe luna octombrie, însă nu s-a încheiat niciun an fără plata acestora”, a dat asigurări reprezentanta Primăriei Curtea de Argeș, Mariana Moise. Probleme sunt și la Mizil, Prahova, în Giurgiu și la Iași.

Întârzieri de șapte luni la însoțitori

În Vrancea și Iași, cele mai mari dificultăți sunt la plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap, unde sunt întârzieri și de șaseșapte luni. Florin Lupu, secretarul Asociației Persoanelor cu Handicap din România (APHR) Iași, spune că mulți primari, mai ales cei din localitățile mici, primesc banii de la Guvern, însă nu vor să-i dea mai departe asistenților persoanelor cu handicap: „Își bat joc de ei”.

Tot Primăriile, mai spune Lupu, nu mai vor să angajeze însoțitori, chiar dacă persoanele cu handicap grav au dreptul la așa ceva: „Li se spune ba că sunt posturile blocate printr-o ordonanță de pe vremea lui Boc, ba că n-au buget”.

O jumătate de an, soluționarea unui dosar

Nici pentru cei care vor să-și obțină statutul de persoană cu handicap lucrurile nu sunt mai simple. De exemplu, Marina Gregorean, 80 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, așteaptă de aproape o jumătate de an să i se aprobe dosarul de handicap grav, iar așteptarea continuă. În august 2013, bătrâna a suferit un atac vascular cerebral în urma căruia a rămas pe jumătate paralizată. Pentru că autorităile din Suceava au interpretat greșit legea și nu au vrut să-i dea femeii grad de handicap, fiica acesteia a făcut contestație la București, contestație la care nu a primit niciun răspuns, cu toate că toate termenele legale au trecut.

„Am sunat la Suceava și de acolo mi s-a spus că nu a venit răspunsul de la București. Am sunat și la București și am aflat cu stupoare că sunt în întârziere cu soluționarea dosarelor, pentru că este un volum foarte mare de muncă și personal insuficient. Mi-au mai spus că speră ca peste două săptămâni să ajungă și la dosarele din august. Cum este posibil așa ceva?”, se întreabă fiica Marinei Gregorean. Potrivit statisticii Ministerului Muncii, anul trecut, numărul persoanelor cu handicap se ridica la circa 700.000 de persoane, dintre care 34% cu handicap grav.

Ce visează Ministerul Muncii

Ministerul Muncii a pus în luna octombrie în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care din 2015 indemnizațiile personelor cu handicap cresc cu 16%. Astfel, indemnizația lunară ar trebui să crească de la 202 lei la 234 lei la persoanele cu handicap grav, indiferent de venituri și de la 166 lei la 192 lei la persoanele cu handicap accentuat. Bugetul personal complementar lunar ar urma să crească și el, de la 91 de lei la 105 lei pentru handicap grav, de la 68 de lei la 78 de lei pentru handicap accentuat și de la 33,5 lei la 38 de lei pentru handicap mediu.

Li se spune ba că sunt posturile blocate, ba că nu au bani la buget. FLORIN LUPU, secretar APHR Iași