Românii care nu au nevoie de credite – Zonele cu suficienți bani pentru a le da și altora

Românii care nu au nevoie de credite – Zonele cu suficienți bani pentru a le da și altora

Dacă unele zone din Româniasunt campioane la împrumuturi, pe altele le caracterizează mai degrabă un apetit crescut pentru economii. Unii locuitori ai României au strans la bancă chiar și de aproape două ori mai mult decât împrumuturile accesate în aceeași zonă.

Astfel, dat fiind că raportul credite-depozite la nivelul țării este relativ unitar, acestea ar fi județele care aduc cu preponderență băncilor bani care le permit să aloce, prin credite, fonduri altor județe, unde se dau mai multe credite.

Unul din județele cu aproape de două ori mai multe depozite decât credite este Harghita, unde în februarie soldul creditelor era de 1,11 miliarde de lei, în timp ce depozitele ajunseseră la peste 2 miliarde, mai precis 2,04. Raportul depozite/credite era de 183%. Depozitele implică economiila vedere și la termen în lei și  valută. De asemenea, soldul creditelor include atat împrumuturile în lei cât și pe cele în valută.  

Foarte bine stă și județul Sibiu, unde depozitele însumau la finalul lui februarie 7,44 miliarde de lei, în timp ce creditele aveau u sold de 4,82 de miliarde de lei, așadar un raport de 154%.

Prahova are un raport depozite/credite de 144% cu un sold de 5 miliarde de credite și 7,22 miliarde de lei depozite, la finele lunii februarie.

Mureș este de asemenea un județ cu o rată bună depozite/credite, respectiv 145%

La polul opus, un județ unde creditele depășesc cu mult nivelul depozitelor este Gorj, cu o rată acoperire a depozitelor de numai 65%. De asemenea, Iașiul are 7,5 miliarde de lei credite și numai 5,6 miliarde de lei depozite, așadar o rată depozite/credite de numai 74%. Un alt județ din această categorie este Argeș, unde depozitele însumau în februarie 5,79 miliarde de lei, în timp ce creditele 7,5 miliarde de lei, așadar o rată de numai 77% de acoperire a creditelor cu depozite.

 

Ne puteți urmări și pe Google News