În 2018, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat o creștere dramatică a numărului de cazuri de abuzuri în rândul minorilor: din cele peste 100.000 de apeluri telefonice a reieșit că 80% dintre copii au fost agresați fie de ambii părinți, fie doar de unul, fie de concubinul/concubina unuia dintre părinți. Totodată, numărul de cazuri de abuz de tip bullying (intimidarea, terorizarea, brutalizarea copiilor de către alți copii, fără niciun motiv real) aproape s-a dublat în anul 2018 față de 2017. Astfel, 77% dintre aceste nefericite situații au avut loc în școli sau grădinițe, iar 23% în spațiul public.
La nivelul tuturor apelurilor înregistrate, mediul de proveniență care a predominat a fost cel urban, cea mai raportată zonă fiind regiunea de Sud – Est a țării, urmată de regiunea Sud – Muntenia și de regiunile București – Ilfov, respectiv cea din Nord – Est.
Ana are 14 ani și a sunat la Telefonul Copilului din cauza umilințelor îndurate zilnic, la școală. „Încă de când eram la grădiniță eram îmbrâncită, respinsă, nimeni nu mă plăcea, nimeni nu voia sa stea cu mine. Toți mă urau fără să știu de ce. În clasa a IV-a, colegii se purtau urât cu mine, își băteau joc de mine și strigau prin clasă «Mâna sus cine ar vrea ca Ana să moară» și toți ridicau mâna. Sau la ora de sport aruncau cu mingea în mine.
În clasa a V-a a fost la fel: jigniri, umilințe. Am sperat că în clasa a V-a să fie mai bine și mi-am zis că o să fiu altă persoană, mi-am zis că o să mă schimb, dar nu am făcut-o. Am rămas aceeași proastă care tace și tace.
În clasa a VI-a am leșinat la școală și m-au internat în spital. Când m-am întors la școală, colegii toți erau pe scări și strigau «A venit Ana, a venit proasta» și tot așa. Bancă nu mai aveam. Scria și pe ea: «PROASTĂ. URÂTĂ». Când mă întorceam acasă, de la școală, mă abțineam cu greu să nu plâng în fața alor mei. Când mergeam să mănânc sau să mai vorbesc cu ei, mă prefăceam că sunt bine și zâmbeam. Colegii îmi strigă și acum «Ana, sinucide-te… nimănui n-o să-i pese! Nimeni n-o să sufere, ciudato!». Am început să mă și tai din cauza asta. Am cicatrici de la tăieturi, pe picioare și pe mâini. Dar până acum am ascuns de mama. Ea știe că sunt bine, tot ce fac e doar ca ea să fie bine… O mint și ascund doar ca ea să fie bine”, le-a povestit o copilă celor de la capătul firului. „Am încercat să mă sinucid. De două ori… O dată cu pastile, dar nu mi-a ieșit, a doua oară când m-am certat rău de tot cu ai mei… Și iar am eșuat. Eu nu am văzut niciodată viața frumoasă, eu văd viața ca pe un iad. Nimeni nu se comportă frumos cu tine dacă nu ești frumos”, i-a mai mărturisit Ana consilierului.
Nu toți copiii au acces la Telefonul Copilului
Ana a avut norocul să sune la numărul special atunci când simțea că viața ei nu mai are niciun sens. Alți copii cu probleme și trăiri asemănătoare nu au posibilitatea de a beneficia de același ajutor. Serviciul Telefonul Copilului este accesibil doar persoanelor care au încheiat un abonament cu Telekom. Directorul executiv al Asociației Telefonul Copilului, Cătălina Surcel, a declarat pentru EVZ că și alte companii de telefonie ar trebui să se alăture. „Noi am încercat să le convingem, companiile au zis «Da, sigur, dar cu bani». Linia este dedicată copiilor, iar ei nu sunt generatori de venituri și nu vrem să îi încărcăm pe părinți cu alte costuri. Când am explicat operatorilor lucrul acesta s-au făcut că nu înțeleg și au zis «Bine, hai să negociem tarife preferențiale». Noi le-am răspuns că nu putem să negociem tarife preferențiale, copiii nu trebuie să plătească, și nici noi, pentru că la peste 100.000 de apeluri anual și dacă venim cu bani de acasă nu reușim să acoperim costurile. Se consideră în competiție și nu vor să se alăture, căci nu se pot promova fiind toți la un loc”.
„Oricum nu există decât două variante: fie îmi rezolv problemele, fie mă sinucid”
Un alt caz preluat de Telefonul Copilului 116111 este cel al unei fetițe căreia colegii de școală i-au făcut un cont fals de Facebook, cu poze editate, în dreptul cărora i-au scris mesaje vulgare.
„În urmă cu o lună am fost anunțată că am un cont fals pe Facebook, iar acolo miau fost copiate si chiar editate fotografii cu mine, în dreptul cărora apăreau tot felul de etichetări, mesaje, unele chiar obscene. Ele sunau cam așa: «Dragă, tot ți se vede coșul pe frunte! Dacă tot ți-ai pus machiaj pe față, învață să-l și folosești». «Cât de proastă să fii să fotografiezi ecranul calculatorului? De print screen nu ai auzit, fetițo? ». «Nici blugii nu stau pe tine, țăranco!».
Colegii râd de mine la școală, mă jignesc și mă hărțuiesc pe seama imaginilor de pe acel cont fals. Noaptea am coșmaruri și ziua simt că nu vreau să mai merg la școală, nu vreau să mai dau ochii cu nimeni. Acum povestea asta a ajuns și pe un site de bârfe din județ. Simt că nu mai am nicio identitate. O să decid eu ce am să fac ca să scap de toate astea. Poate definitiv! Oricum nu există decât două variante: fie îmi rezolv problemele, fie mă sinucid”, a spus copila care încă se afla în învățământul primar.
„Voi vorbiți cu ăsta care se îmbracă din piață?”
În ultimii 4-5 ani, tot mai mulți copii solicită consiliere psihologică și nu doresc neapărat intervenție, ci vor să afle cum își pot rezolva ei înșiși problemele, fără a apela la terți. De aceea, multe dintre situațiile înregistrate sunt anonime. Tot de 4-5 ani încoace apetența pentru a suna s-a schimbat în cea către a scrie, de aici și dezvoltarea unor noi instrumente de comunicare cu copiii. „Am dezvoltat o platformă online, respectiv www.116111.ro și aplicația mobilă Happygraff. Trebuie să urmăm tehnologia pe care ei o folosesc, iar ei se exprimă din ce în ce mai mult în mediul online. Numărul de telefon există în continuare pentru că sunt copii din mediul rural, care nu au acces la tehnologie, dar și pentru părinți întrucât cu ei am inceput. Copiii vin din ce în ce mai mult spre serviciile noastre de consiliere online”, a explicat directorul executiv.
„Școala reprezintă pentru mine o lume în care îmi imaginez că sunt un cavaler și trebuie să mă apăr de inamici”
Părinții lui Lucian s-au adresat, de mai multe ori, dirigintelui și directorului unității de învățământ, pe care o frecventează băiatul lor de 16 ani, unde a fost traumatizat de înjurăturile și amenințările colegilor săi. A urmat și câteva ședințe de consiliere, în cadrul liceului, dar Lucian susține că nu l-au ajutat prea mult.
„Fiecare zi petrecută la școală este o provocare. Școala reprezintă pentru mine o altă lume. O lume în care îmi imaginez că sunt un cavaler și trebuie să mă apăr de inamici. Când sunt la școală, parcă nu mai sunt eu. Devin altcineva. Mi se adresează cuvinte urâte, ca de exemplu: «Ești cel mai prost din clasă, d-asta stai în ultima banca», «Când trec pe lângă tine să te uiți în jos, că altfel ți-o iei», «Din cauza ta am luat gol, prostule! Data viitoare nu mai joci!», «Dacă aveam fața ta îmi dădeam părinții în judecată», «Voi vorbiți cu ăsta care se îmbracă din piață?». Am primit și mesaje de amenințare pe telefon și Facebook. La început mi-a fost greu și eram foarte stresat. Astfel, am acumulat foarte multe absențe, am luat note foarte mici și am rămas repetent. Acum încerc să le ignor, să mă prefac că nici nu le mai aud. De cele mai multe ori funcționează și sunt lăsat în pace”, a povestit tânărul la numărul 116 111.
„Unul dintre copiii abuzați ne suna zilnic și voia să vorbească doar cu un consilier”
Întrebată dacă există copii care sună periodic la numărul 116 111 și care vor să vorbească cu o persoană anume, fondatoarea „Telefonul Copilului” ne-a spus că au fost cazuri în care anumiți minori sunau fie zilnic, fie periodic, și că a existat o situație în care unul dintre aceștia se atașase de un consilier. „Am renunțat din 2004 la această variantă, pentru că a existat o situație în care unul dintre copii s-a atașat de un consilier și nu a mai dorit să vorbească decât cu acela, care, bineînțeles, nu era tot timpul pe tură. Atunci am decis ca acei consultanți să nu-și mai ofere datele, astfel încât încrederea să fie în serviciul ca atare și nu într-o persoană anume. Mai ales că se pot decide să nu mai lucreze și astfel s-ar pierde contactul cu copilul consiliat până la acea vreme”.
Abuzul sexual e la el acasă, la fel și violența domestică
Tot mai mulți micuți simt nevoia de automutilare și, teribil dar adevărat, copii de 11-14 ani au gânduri suicidare. Explicația este că, în general, minorii abuzați nu vor să meargă mai departe, pentru a fi consultați de un specialist. Miza lor, potrivit fondatoarei ONG-ului, este de a căuta singuri soluții pe care să le pună în practică. „95% dintre cei care ne-au sunat ne-au spus că persoanele semnificative, cu care își discută problemele, sunt din afara familiei. E dramatic. Practic, părinții lor nu știu de problemele cu care se confruntă. Abuzul sexual e la el acasă, la fel și violența domestică”, a specificat, cu tristețe, Cătălina Surcel.
Copiii din Moldova sună cel mai des
„A merge la un psiholog înseamnă a merge la un cabinet privat. În unitățile de învățământ din România nu există consilieri școlari și psihologi pe măsura problemelor cu care acești copii se confruntă. În cel mai fericit caz, avem un psiholog la 800 de copii. Practic, minorul nu are un specialist căruia să i se adreseze pentru că dacă se duce la cabinetul școlar, vrând să vorbească, acel specialist îl trimite acasă cu o hârtie pe care părinții trebuie să o semneze. Dacă este vorba despre un caz de violență domestică, el ce să facă, să ceară consimțământul propriilor agresori? Consilierii noștri sunt asistenți sociali sau psihologi și discută, în medie, 20- 25 de minute în cadrul unei convorbiri telefonice. Dacă ne uităm la statistici, Moldova are un loc de frunte în topul regiunilor din care suntem sunați cel mai des. Dar nu numai. Am înregistrat foarte multe cazuri și din Constanța. Dacă vorbim doar despre abuz, adică de molestare fizică în familie, neglijare, cerșetorie, trafic de minori, privarea de libertate a unui copil, principala regiune din care provin apelurile este Sud-Muntenia”, a precizat Cătălina Surcel.
Statisticile arată că românii încă îți bat copiii
Formele de abuz sesizate la numărul de telefon 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, au fost următoarele: 39% situații de molestare fizică și violență în familie, 29% situații de abuz emoțional, 19% situații de neglijare, 11 % alte situații de abuz (exploatare prin muncă, cerșetorie, abuz sexual, trafic de minori, privare de libertate). Majoritatea victimelor acestor forme de abuz sunt din mediul rural, iar principalele zone din care provin apelurile sunt regiunea Sud - Muntenia (24,21%), urmată de regiunea Nord – Est (13,93%), regiunea Sud – Est (13,12%) și regiunea București – Ilfov (11,97%).
Victimele abuzurilor și ale violenței au fost în proporție de 52% băieți și 48% fete. 70% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți.