Potrivit ultimului recensamânt din 1999, în Kazahstan s-au înregistrat în grupa etnică români/ moldoveni 20.054 de persoane, dintre care 594 români și 19.460 moldoveni. Majoritatea provin din regiunile istorice românești, Basarabia, Bucovina de Nord, iar astăzi trăiesc dispersaţi în special în regiunile din nordul Kazahstanului, dar şi în regiunile din sud, în fosta capitală Alma Ata şi în jurul acesteia.

Legătura cu țara

Ambasada României la Astana, prin ambasadorul desemnat Cezar Armeanu, este în permanentă legătură cu românii de pe aceste meleaguri.

Ca ambasador al României în Kazahstan, doar într-un an de zile, cred că m-am întâlnit cu românii din Kazahstan, în cadrul unor reuniuni organizate, de 14 sau 15 ori, de 7 ori în Karaganda, de 4 ori la Astana, de 2 ori la Alma Ata și Talgar și o dată cu cei din Pavlodar. M-am deplasat în acest imens teritoriu, doar pentru a mă întâlni cu aceşti oameni. Fiecare întâlnire a avut emoţiile proprii, particularităţile ei, fiecare om, fiecare familie are o istorie, aflu multe lucruri despre durerile şi suferinţele acestor oameni, îmi produc noi stări sufleteşti, ceea ce mă mobilizează să merg mai departe, pentru a afla cât mai multe şi a continua ceea ce a început cu ani în urmă domnul Ambasador Vasile Soare: să descopăr date, fapte, oameni care încă mai simt şi trăiesc româneşte la mii de kilometri distanţă, după mulţi ani în care poate le-a fost interzis graiul românesc, iar bunicii şi părinţii îi învăţau limba română pe ascuns, de teama prigoanei”, ne-a declarat Cezar Armeanu, ambasadorul României în Kazahstan.

Nu și-au uitat rădăcinile

Unii au ajuns aici încă de la începutul anului 1900, şi chiar mai devreme. Apoi, după anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herta, de către URSS, au început deportările. Regimul stalinist a trimis zeci de mii de oameni la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan, de unde mulţi nu s-au mai întors.

„Româneşte se vorbeşte în regiune dinainte, de când, în urmă cu peste 100 de ani, românii şi moldovenii au migrat în căutare de pământuri şi unii dintre ei au rămas în stepa aridă a Asiei Centrale. Alţii au fost deportaţi în valuri succesive în perioada stalinistă, dar şi în perioada lui Hrușciov. După cel de-al Doilea Război Mondial şi după moartea lui Stalin, din 1953 și până după anul 1956, persecuția etnicilor români din Basarabia și Bucovina a continuat, fiind deportaţi în zone puţin aride sau la muncă grea”, ne-a explicat ambasadorul României în Kazahstan.

Au păstrat tradițiile și gustul limbii române

Deși au trecut atâția ani, aceștia încă mai vorbesc limba română și , deşi mulţi s-au născut în Siberia sau în stepa Kazahstanului, au reuşit să îşi păstreze cultura, obiceiurile, toate sărbătorile religioase, aşa cum leau moştenit de la părinții și bunicii lor.

„Îmi amintesc cu drag de două întâlniri emoționante cu două doamne care locuiesc la Tamirtau, respectiv, Karaganda, născute în România, una dintre ele la București, Anastasia Yelisevaia, iar tatăl celei de-a doua a făcut parte din Divizia Tudor Vladimirescu. Le-am îmbrăţişat, iar lacrimile din ochii lor mi-au creat sentimentul dorinţei acestora de a mai avea un contact, cât de mic, o legătură cu ţara.

Doamna Anastasia Yelisevaia trăieşte în oraşul Tamirtau, în apropiere de Karaganda din 1981, când a fost detaşată din Chişinău pentru a lucra la o fabrică de armament. Trebuia să rămână doar trei ani, dar a decis să se stabilescă definitiv acolo. Are 6 copii şi s-a născut la Bucureşti şi ar dori să se mai întoarcă o dată în ţară”, povestește diplomatul.

Torturați în Lagărul de la Dolinka
 

În Kazahstan, la doar 50 de kilometri de oraşul Karaganda, este amplasat muzeul de la Dolinka. În lagărul de la Dolinka, care în total a avut o suprafață de două ori mai mare decât suprafața actuală a Franței, au fost aduși, torturați sau executați peste 117.000 de oameni, de diferite etnii, membri a 40.000 de familii. În cadrul taberei de muncă silnică deţinuţii erau împărţiţi pe diferite criterii şi puşi să muncească în industria metalurgiei, minerit, agricultură, industria de armament, etc. Dinte aceştia, 1.643 au fost români, din care peste 900 au fost executaţi sau exterminaţi prin muncă, fiind înmormântaţi la Spassk.

Muzeul terorii

Muzeul Dolinka a fost înființat pe teritoriul Karlag, cea mai cunoscută tabără de muncă în detenţie din Kazahstan, care a urmărit reprimarea politică din perioada stalinistă. În interiorul acestuia sunt reproduse în detaliu toate spațiile din fosta tabără a terorii.

Ușile, gratiile celulelor, temnița, camerele pentru bărbați și femei, camera de execuție, camera de tortură și camera de ardere, alături de elemente de mobilier și figurile prizonierilor. În ansamblu, străbătând coridoarele şi camerele muzeului, se crează imaginea vremurilor întunecate, când sute de oameni au fost reprimați și uciși de regimul totalitar.

 „Anul trecut am avut o vizită în localitatea Shahtinsk, unde am discutat cu domnul Ceorescu Ştefan Petru. Acesta s-a stabilit în anul 1962 în localitatea Shahtinsk şi a lucrat până în anul 1997, în minele de cărbune din zonă. Actualmente este pensionar. Domnul Ceorescu ne-a mulţumit pentru că ne-am deplasat în localitate, unde exista o mică comunitate de români.

Am fost rugaţi să sprijinim deplasarea în ţară a 3 persoane, pentru a avea posibilitatea să mai vadă o dată pământul natal, pe care au fost nevoiţi să-l părăsească din copilărie. 

De asemenea, domnul Ceorescu Ştefan Petru ne-a rugat să fie ajutat în obţinerea vizei de călătorie în România, pentru a se putea reîntâlni cu sora domniei sale, care locuieşte în Craiova şi de care a fost despărţit de la vârsta de 16 ani.

Numele acesteia este Mila Băniţa, locuieşte în Craiova şi/sau în localitatea Gaia, din apropiere”, ne-a povestit diplomatul.

 

Te-ar putea interesa și: