ROMÂNII AU TALENT: Tenorul-avocat vrea din nou pe scena Operei
- Anca Simionescu
- 28 februarie 2011, 11:29
Încurajat de aprecierile primite din partea juriului şi a publicului, Mihail Alexandru Cămăraşcu îşi doreşte să mai urce încă o dată pe scenă.
"Mi-aş dori să mai evoluez într-un spectacol pe scena Operei Române", este marea dorinţă a lui Mihail Alexandru Cămăraşcu, din Bucureşti, când a aflat că va merge în etapa următoare la "Românii au talent". Una din marile surprize ale serii de vineri, de la Pro TV, a fost aria interpretată de Mihail Alexandru Cămăraşcu, un avocat de 59 de ani din baroul bucureştean.
Bărbatul spune că a venit la "Românii au talent" pentru a-şi împlini un vis frânt în tinereţe: acela de a cânta operă chiar pe scena Operei Române. El a vrut să urmeze Conservatorul şi şi-a încercat norocul de două ori, în 1976 şi în 1977, dar a fost respins la proba eliminatorie din lipsă de talent. "Pentru mine, atunci s-a frânt un destin, pentru că asta mi-aş fi dorit să fac", spune trist Mihail.
"Trăiesc pentru şi cu muzica clasică"
"Eu am fost deosebit de hotărât să particip (n.r. - la «Românii au talent»), pentru că doream să evoluez în luminile rampei, doream să-mi demonstrez mie însumi că pot fi un Alfredo din opera «Traviata», de Verdi, sau multe alte personaje pe care le-am interpretat în activităţile mele artistice şi, nu mai puţin, pentru că, atunci când nu sunt în exercitarea profesiei de avocat, trăiesc pentru şi cu muzica clasică. Dacă autoturismul pe care îl conduc ar putea vorbi, ar putea spune cum cânt operă în lungile călătorii în cursul cărora sunt singur. Soţia mea, pe moment uluită de ce lucruri îmi trec prin cap, a privit iniţial cu rezervă încercarea mea. Dar cum niciodată nu mi-a creat limite în manifestarea pasiunii mele, a fost şi este un suport deosebit în această încercare. Fiica mea a fost de la început atrasă de acest proiect şi s-a bucurat mult ca, la evoluţia mea de la Opera Română, să fie susţinătorul meu", a spus Mihail Alexandru.
Născut în zodia Racului, pe 22 iunie, dintr-un tată ofiţer de carieră, pentru care Mihail era "soarele lui tăticu’", avocatul şi-a dorit să cânte încă de la 3 ani. După cum povesteşte mama lui, Alexandrina Cămă raşcu, acum în vârstă de 92 de ani, "îngeraşul mamei“ intrepreta, stâlcind cuvintele, "Zărzărică, zărzărea“ cu toată seriozitatea.
Un repertoriu de muzică veche, din Bucureştiul de odinioară
De la mamă spune tenorul-avocat că a a moştenit pasiunea artistică. "Se pare că talentul vocal îl moştenesc de la bunicul din partea mamei, «conu’ Petrache din Podu-Iloaiei, judeţul Iaşi», care, după spusele mamei, îi fermeca pe toţi cu aria «Când sărmanul tatăl meu». Ea mi-a transmis un întreg repertoriu din muzica veche de café-cocert, din perioada Bucureştiului de odinioară a lui Jean Moscopol, Zavaidoc şi mulţi alţii. Trăieşte încă, şi clipele ei minunate sunt atunci când, în fiecare zi, trec pe la ea", a adăugat Mihail.
Mihail povesteşte că încă din şcoala primară mergea la toate spectacolele de la Operă chiar dacă era aspru certat sau pedepsit de părinţi pentru că venea târziu acasă. Primind o educaţie militară, în care nu exista concesie în faţa învăţăturii, a urmat Liceul "Gheorghe Lazăr", din Bucureşti, şi s-a îndreptat spre Facultatea de Drept, pe care a absolvit- o în 1974.
După terminarea facultăţii, a vrut să-şi urmeze şi pasiunea şi a dat examen la fostul Conservator de Muzică "Ciprian Porumbescu“, din Bucureşti, însă fără succes. Întrebat ce îşi doreşte de la acest concurs, bărbatul a răspuns: "Să ajung în finală spre a mă supune judecăţii spectatorilor - a căror satisfacţie faţă de interpretarile mele sunt marea mea multumire".

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDg=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDg=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Mihail Alexandru Camarascu a surprins cu vocea lui
ProTV.ro

CONCURENŢI
Dresaj în ritm de dans şi voci de vis
Acrobaţie, voci emoţionante sau un număr de "flair bartender", jonglerii, un număr inedit de gresaj au fost vedetele celei de-a doua ediţii de la "Românii au talent".
Surprizele pentru juriu nu au lipsit nici acum. Mama unui concurent respins, participantă şi ea la preselecţiile "Românii au talent", i-a pus gând rău lui Mihai Petre, iar Andra a fost surprinsă de soţul său în timp ce admira calităţile fizice ale unui dansator de striptease.
Luca Valentin, de 24 de ani, din Braşov, e pasionat de “flair" şi a făcut traininguri la Londra şi în Suedia. Tânărul a renunţat de trei ani la serviciu pentru a-şi dedica timpul acestei pasiuni. El a smuls juriului trei de "da" şi i-a oferit Andrei un cocktail delicios.

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDE=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDE=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Luca Valentin a facut un cocktail pentru Andra
ProTV.ro

Szep Bernadette, din Miercurea- Ciuc, a venit alături de Vanda, un Golden Retriever de 3 ani, cu un numărul de dresaj ce a stârnit admiraţia celor din sală şi i-a adus promovarea în runda următoare.

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDM=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDM=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Cainele Vanda a impresionat juriul
ProTV.ro

Vocile Cristinei (22 de ani) şi Alinei (20 de ani) au reuşit să o impresioneze până la lacrimi pe Andra. Cele doua fete sunt prietene de 8 ani, dar este prima oară când au cântat împreună.

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDU=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDU=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Alina si Cristina au impresionat pana la lacrimi juriul si publicul
ProTV.ro

Borşan Ioan Daniel din Turda are 49 de ani şi a venit îmbrăcat în Dracula pentru a dansa dezlănţuit pe melodia "Maria", a lui Scooter. Deşi iniţial juriul a vrut să-l oprească, entuziasmul sălii i-a dat şansa să meragă mai departe.

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDI=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDI=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Borsan Ioan Daniel a dansat dezlantuit pe melodia Maria a lui Scooter
ProTV.ro

Trupa Balance are o poveste tristă. Dan şi Constantin, doi foşti gimnaşti de performanţă, au fost nevoiţi să îşi încheie cariera în urmă cu 7 ani din cauza unor probleme de sănătate. Cei doi nu au renunţat şi s-au orientat către acrobaţiile de genul “mâini în mâini".

<object width="420" height="300"><param name="movie" value="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDQ=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ="></param><param name="allowScriptAccess" value="always"></param><embed src="http://www.protv.ro/video/ge/vid/MTI5MDQ=/key/cm9tYW5paS1hdS10YWxlbnQ=" allowscriptaccess="always" type="application/x-shockwave-flash" width="400" height="300"></embed></object>Trupa de acrobatie Balance
ProTV.ro

LICENŢĂ CU LIMITE
Imaginile video, restricţionate în străinătate
Mai mulţi români din străinătate au sesizat că nu pot viziona imaginile video de pe site-ul Pro TV, acestea fiind restricţionate şi pe YouTube. Oficialii postului susţin că: “Materialele video sunt geoblocate, motiv pentru care pot fi vizionate doar de cei aflaţi pe teritoriul României. Aceasta este o regulă impusă de FreeMentle, companie care a vândut Pro TV licenţa formatului «Got Talent». Regula a fost aplicată tuturor ţărilor care au difuzat acest format".
AUDIENŢE
Cel mai urmărit show de 9 ani
Cea de-a doua ediţie a emisiunii "Românii au talent" a avut cea mai mare cotă de piaţa din rândul emisiunilor de divertisment din 2002 încoace. După recordul de la debut, ediţia a doua a fost urmărită de mai mulţi telespectatori, peste 4 milioane şi jumătate în minutul de aur (21.06). Pe întreg publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, audienţa înregistrată în minutul de aur (ora 22.04) a fost de 24 de puncte de rating şi o cotă de piaţă de 59,8 procente.
Audienţa din timpul difuzarii show-ului (20.29-22.22) a făcut Pro TV lider absolut pe toate targeturile. Emisiunea a înregistrat pe publicul comercial din mediul urban (între 18 şi 49 de ani) 19,4 puncte de rating, faţă de Antena 1, care a avut o audienţă de 3,1 puncte de rating. Pe întreg publicul din mediul urban, audienţa medie a fost de 19,5 puncte de rating, în timp ce Antena 1 a înregistrat doar 4 puncte de rating.
Milioane de telespectatori şi în reluare
Emisiunea a fost lider de piaţă şi în reluare (17.03-18.59), în minutul de aur fiind urmărită de aproape 2 milioane şi jumătate de telespectatori din România.
Pe publicul comercial din mediul urban (18-49 de ani), Pro TV se poziţiona pe locul 1, cu 7 puncte de rating, urmat de postul Acasă TV şi Antena 1.
La nivelul publicului din mediul urban, Pro TV a fost lider cu 6,8 puncte de rating, urmat de TVR, Acasă TV şi Antena 1.