Ne-am obișnuit prea mult cu un tip de președinte jucător. Erai sau nu de acord, stabilea agenda politică.
Și Iliescu, și Băsescu, iar într-o oarecare măsură și Emil Constantinescu. În plus, în ultimii ani, Băsescu era un element de echilibru la un USL care se întindea peste tot. Probabil că de aceea am avut atât de multe așteptări de la Klaus Iohannis. Nu să-i spună lui Ponta „pisicuț” sau „maimuță înaripată”, dar să reacționeze la derapajele Guvernului sau ale Parlamentului. În afară de disputa pe Codul Fiscal – unde Ponta a câștigat în proporție de 90% - Iohannis a fost mut. Plagiatele demnitarilor nu l-au interesat, deși ne-a promis că va fi preocupat de Educație. Seceta n-a fost un subiect pentru el. Legislația referitoare la siguranța națională - șase legi desființate de Curtea Constituțională au creat un vid legislativ – nu l-a interesat. Și-a dat mâna cu Ponta doar pentru a crea un sistem de avantaje dedicate celor din casta puterii: salarii majorate mult peste ceea ce pot primi ceilalți bugetari, pensii speciale.
Rău este că Iohannis a început să genereze probleme. Majorarea cu 350% a indemnizațiilor unui grup de 69 de demnitari a deschis Cutia Pandorei: toți bugetarii sunt, moral, îndreptățiți să ceară creșteri salariale. La început, părea o mică măgărie tipică politicienilor români: s-au înțeles între ei să o facă, iar după aceea ne-au zăpăcit dând vina unul pe altul. Credeau că o să treacă așa cum au trecut altele, precum plagiatele guvernanților sau renovarea vilei prezidențiale cu 900.000 de euro. Doar că nu s-a întâmplat asta.
Au început să ceară parlamentarii, după aceea au venit medicii, s-au trezit și profesorii – iar liderii lor de sindicat, controlați de PSD nu i-au putut opri – și, în final, toți bugetarii au cerut un 70%, exact ca angajații de la Palatul Victoria și Cotroceni. „Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţie”, spunea Iohannis, în ziua în care Guvernul a adoptat ordonanța privind indemnizațiile demnitarilor. Observați că omul vorbea despre „bătaia lungă” a acestei măsuri și se vede că a avut dreptate (fără să vrea): ori ne vom trezi cu greve în educație, învățământ și cine mai știe unde, ori facem praf stabilitatea financiară și ne întoarcem la criza din 2009-2010.
Situația este un pic complicată de faptul că, în acest moment, nu prea conduce nimeni România. Premierul este prins într- o luptă pentru supraviețuire: are DNA-ul pe cap, a pierdut partidul, iar aliații săi din UNPR joacă la două capete fără rușine. PSDul este condus de un individ care nu știe dacă până la sfârșitul anului nu va înfunda pușcăria. Dar, chiar și fără aceste probleme, Dragnea nu va trece niciodată de nivelul baronului de Teleroman, oricât s-ar strădui consultanții săi să îl vândă drept lider național. PNL-ul are cei mai slabi lideri pe care i-a avut acest partid vreodată, în ultimii 25 de ani. Mediocri, superficiali, fără viziune. Singura lor șansă este să lase electoratul de dreapta fără altă opțiune decît PNL, ceea ce au reușit prin niște legi electorale care închid practic piața politică.
Aici a fost, de fapt, cel mai evident faptul că USL trăiește: legislația electorală pune atât de multe bariere încât probabil că în viitorul Legislativ vor intra doar PSD, PNL și UDMR. Liberalii vor spune alegătorilor de dreapta: dacă nu vă place de noi, alternativa este PSD. Însă, repet, problema este că România nu are conducere politică. De aceea ies bugetarii în stradă și nimeni din nomenklatură nu îndrăznește să le spună că nu sunt bani pentru solicitările lor. Toți se uită la alegerile din 2016, după aceea poate veni potopul.
Probabil că, până la urmă, absența de pe piața politică a președintelui României și cartelizarea PSD-PNL va aduce alți actori în scenă. Presă, societate civilă, Facebook, șarlatani tip Dan Diaconescu sau Vadim Tudor, nu știu. Variantele cele mai rele sunt menținerea fluxului de imigranți către Vest, apariția unor partide radicale sau ieșirea în stradă.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
