Asociaţia pentru siguranţa Rutieră a avertizat că pe drumurile din România mor anual aproximativ 3.000 de persoane şi alte 7.000 sunt rănite. Numărul accidentelor rutiere a crescut în ultima perioadă cu 50%, iar riscul de deces în accidente este de şapte ori mai ridicat decât în ţări precum Marea Britanie. "Din 1990 şi până azi, şoselele din România au facut mai multe victime decât un război: peste 40.000 de morţi şi sute de mii de răniţi", a precizat preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, Marian Nedelescu.
Asociaţia pentru Siguranţa Rutieră a constatat că numai în primul trimestru al acestui an au murit zilnic în accidente rutiere 6-7 persoane, şi 10-15 persoane au fost rănite grav.
Potrivit vicepreşedintelui AVAC, printre cauzele producerii numărului mare de accidente rutiere se numără viteza neadaptată la condiţiile de drum şi starea proastă a drumurilor.
"Centura Ploieşti Vest trebuia să se termine, Autostrada Soarelui este reabilitată atât de bine încât drumul este numai valuri, valuri, centura Sibiului nu este nici la această oră finalizată şi în plus nimeni din CNADNR nu a fost nici măcar mustrat", a susţinut reprezentantul AVAC.
Reprezentanţii ASR au cerut ca din Compania Naţională a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR) să fie demise toate persoanele responsabile de siguranţa rutieră şi au reproşat faptul că nu există comunicare între Compania Naţională a Drumurilor Naţionale din România şi ceilalţi factori implicaţi în siguranţa rutieră.
Sursa: Realitatea