Statul Român te lasă să mori! Record negativ în Europa. Două din trei decese, evitabile

Serviciul de statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a dat publicităţii un raport în care arată că în anul 2016, România s-a aflat pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul deceselor evitabile

Potrivit Eurostat 80,1% dintre decesele persoanelor sub 75 de ani puteau fi evitate cu ajutorul cunoștințelor și tehnologiei medicale.

De asemenea, Raportul Eurostat arată, de asemenea, că două din trei decese înregistrate la persoane sub 75 de ani la nivelul UE puteau fi evitate.

În acest raport, România este secondată de Slovacia (în jur de 78%), în timp ce Franța are cea mai mică rată a deceselor evitabile (60,6%), iar media Uniunii Europene este de 68%.

În Uniunea Europeană, în jur de 1,7 milioane de oameni cu vârsta sub 75 de ani au murit în 2016.

În cazul a 1,2 milioane dintre ei, decesele puteau fi evitate/amânate, potrivit datelor Eurostat. În cazul a 741.000 dintre aceste persoane, decesul putea fi prevenit prin intervenții eficiente la nivel de prevenție primară, iar alte 422.000 de decese puteau fi tratate prin intervenții medicale eficiente care să aibă loc la timpul potrivit.

Bolile de inimă (responsabile pentru 174.000 de decese), cancerul (168.000 de decese), accidentele vasculare (87.000) au cauzat aproximativ o treime (37%) din totalul deceselor în rândul populației sub 75 de ani.

Comparativ cu anul 2011, procentul deceselor evitabile la nivelul Uniunii Europene a scăzut, însă, cu 1,7%, de la 69.7% în 2011 la 68% în 2016, potrivit digi24.ro