Cercetarea şi inventica românească vor fi prezente la a 42-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii, care se va desfăşura în perioada 2-6 aprilie, la Geneva.
La actuala ediţie, România participă cu 24 de invenţii în cadrul unui stand naţional cu o suprafaţă de 32 metri pătraţi. Pe lângă acestea, există şi standuri ale unor inventatori români, care participă în regim independent cu alte 8 invenţii.
România este reprezentată şi în Juriul Internaţional al competiţiei de personalităţi ale comunităţii ştiinţifice din ţară: Radu-Ioan Munteanu, fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Doru-Dumitru Palade, fost ministru al Cercetării şi Tehnologiei şi Constantin Oprean, fost rector, actualmente preşedinte al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu.
Vineri, 4 aprilie, la ora 15:00, în standul României, realizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, va fi organizată ZIUA ROMÂNIEI, eveniment de promovare a cercetării naţionale. Alături de delegaţia inventatorilor români vor participa reprezentanţi ai Ambasadei României în Confederaţia Elveţiană, Misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Naţiunilor Unite de la Geneva şi organizaţiilor internaţionale cu sediul în Elveţia. În seara aceleiaşi zile, la ora 19:15, va avea loc festivitatea de premiere.
Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii, este organizat sub înaltul patronaj al Guvernului Federal Elveţian, Statului şi Oraşului Geneva şi al Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală (OMPI).