România - Norvegia. Contra a făcut anunțul. Mișcare-surpriză de ultim moment

Meciul de fotbal care va decide soarta calificării la EURO 2020, între reprezentativele României şi Norvegiei se va disputa, marţi seară, de la ora 21:45.

Cum prin decizia UEFA meciul se va juca cu porţile închise, s-a acceptat ca în tribune să aibă acces numai copiii şi însoţitorii acestora. Astfel la Arena Naţională vor fi prezenţi aproximativ 30.000 de copii care vor face galerie echipei tricolorilor noştri.

Potrivit antrenorului echipei naţionale a României, Contra, cu ia in calcul un rezultat de egalitate, la meciul cu Norvegia. Chiar şi un rezultat de egalitate ar fi fatal pentru echipa ţării noastre.

„Norvegia a facut un meci foarte bun impotriva Spaniei, nu m-a surprins rezultatul de egalitate. Cred ca este un rezultat meritat al lor. Maine ma astept la un meci foarte greu, din toate punctele de vedere. Speram sa facem un meci foarte bun, ne-am antrenat foarte bine, am incredere in jucatorii mei. Echipa Norvegia este puternica, atat fizic, cat si pe faza de atac. King si Odegaard ne pot pune probleme in orice moment, oricarei echipe. Nu am niciun plan special pentru Odegaard, cum cred ca nici antrenorul Norvegiei nu are un plan special pentru jucatorii nostri de calitate.

Niciunul dintre cei trei adversari cu care mai avem de jucat in aceasta grupa nu este unul usor. La niciun meci nu transmit jucatorilor mei sa joace la egal. Accidentarile din Feroe ne-au dat putin planurile peste cap. Jucatorii care au venit de urgenta s-au antrenat foarte bine si am mare incredere in ei. In principiu, m-am hotarat asupra cuplului de fundasi centrali, dar totul depinde de ultimul antrenament. Si Tosca este o varianta de fundas central pentru ca joaca acest post la echipa lui de club", a declarat Cosmin Contra în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit sport.ro.