România noastră: O fetiţă de 3 ani îşi mângâia mama care murise de frig în Copou

Despre adevăruri care, de multe ori, nu se doresc ştiute. Întâmplarea nefericită a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi într-o anexă insalubră şi sără­căcioasă de pe strada M. Kogălniceanu din Copou. Femeia în vârstă de 40 de ani locuia acolo împreună cu fiica sa de trei ani şi cu concubinul său. În cursul nopţii trecute, bărbatul şi-a găsit partenera fără suflare, în timp ce fetiţa o mângâia, să o încălzească.

"Femeia a fost găsită decedată, fără indicaţie de resuscitare, într-o casă rece. Fetiţa ei de trei ani era în hipotermie şi îşi mângâia mama. Minora a fost transportată pentru îngrijiri de specialitate la Spitalul de Copii «Sfânta Maria»“, a arătat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

După tragedie,  DGASPC a hotărât să ia copila în plasament de urgenţă în centrul de profil din Tătăraşi. Dar, oare, de ce nu s-a făcut nimic pentru ca mama să nu moară, să fie ajutată la timp, să fie integrată în societate aşa cum se cuvine şi aşa cum se miltează?

Bunica fetiţei din comuna ieşeană Răducăneni a anunţat că nu se poate ocupa şi de al treilea nepot, prin urmare, minora va ajunge în grija statului când putea să crească în normalitate.

"Copilul a fost găsit în frig, probabil familia avea încălzire pe sobe şi nimeni a mai pus pe foc. Din câte am discutat cu medicii care se ocupă de caz, starea nu este una gravă, se află sub tratament şi îşi va reveni. Problema este dacă părintele rămas în viaţă îi poate asigura o viaţă normală, din câte am înţeles este vatman, deci lucrează în ture“, a precizat managerul unităţii medicale, potrivit ziaruldeiasi.ro.