Din Spovedania făcută de Elena Udrea în 30 ianuarie 2015, sub poalele lui Dan Tapalagă de la Hotnews (ce idee și la Elena Udrea, să meargă la Hotnews! de ce nu s-o fi dus direct la SRI, era mai simplu?!), am aflat la un moment dat că potrivit unei mărturisiri venite de la fostul ei soţ, Dorin Cocoş, acesta ar fi dat lui Sebastian Ghiţă, nu împrumut, ci dat pur şi simplu, suma de 500.000 de euro cash la cererea lui Florian Coldea, pentru a-l ajuta pe Sebastian Ghiță să încropească o televiziune pe mormîntul Realității lui Sorin Ovidiu Vântu. În continuarea acestei dezvăluiri, Elena Udrea invocă și altă sumă de bani dată de Dorin Cocoș pe de a moaca:

”Mi-a spus, spre exemplu, ca la solicitarea domnului Coldea a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghita, in cash, pentru a-si finanta televiziunea, RTV.(…)

Ideea era că mai la inceputul televiziunii, când s-a rupt RTV-ul de Realitatea şi când dl Ghiţă inca nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat. Ulterior am aflat că banii au fost remişi dlui Ghiţă de catre Alin Cocoş. Mi-a mai spus că, tot aşa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care făcea sondaje din acestea.”

La vremea acestui denunț, cu o lună în urmă, toată lumea s-a năpustit asupra celui acuzat că i-ar fi cerut lui Dorin Cocoș să ducă banii, generalul Florian Coldea. Deși am bănuiala că nu generalul i-a cerut lui Dorin Cocoș să-i dea banii, ci altcineva, care avea autoritate asupra fostului soț al Elenei Udrea, voi pune între paranteze chestiunea lui Cine a dat ordinul (cînd o să mă enervez o să spun mai multe despre Operațiunea qvasi-mafiotă prin care Sorin Ovidiu Vântu a pierdut nu numai televiziunea, dar și libertatea), pentru a mă concentra asupra unul alt aspect al istorisirii, cu adevărat important pentru România zilelor noastre.

Chiar din clipa cînd am luat cunoștință de această dezvăluire, reluată de Elena Udrea, atît în Jurnal, cît și în Denunț, am tresărit la un fapt ținînd de psihologie.

Știți ce înseamnă un milion de euro?

Știți cît ar putea schimba viața unui profesor universitar, unui cercetător, unei casierițe la un Supermaket, unei agent de pază suma de un milion de euro?

De cînd mă știu muncesc ca prostul.

Muncesc și acum – tot ca prostul –, la o vîrstă la care toți colegii de generație, deveniți bunici, s-au retras la umbra pensiei în floare.

Un milion de euro!!!

La auzul acestei sume mă gîndesc ce-aș face eu cu ea dacă mi-ar da-o cineva așa pe de-a moaca, așa cum i s-a întîmplat lui Sebastian Ghiță și Institutului de sondare, pe care-l știm toți cum se numește, dar nu-l spunem cu voce tare, pentru că suntem domni.

Ei bine, din relatarea Elenei Udrea se pot trage următoarele concluzii observații:

Deși nu e vorba de un împrumut, deși e vorba de 500 000 de euro, deși Sebastian Ghiță nu-l șantajează pe Dorin Cocoș, Dorin Cocoș se grăbește să-i ducă banii lui Sebastian Ghiță aruncînd în vînt nu 50 de euro, ci 500.000!

La fel, deși nu-i vorba de institutul său, deși proprietarul institutului nu îi e frate, nici măcar amant, Dorin Cocoș dă fuga cu 500000 de euro să-i predea pentru totdeauna.

Într-un cuvînt, un milion de euro cash, pe care Dorin Cocoș îi ia din casă așa cum noi, ăștia, muritorii de rînd am lua un milion de lei ca să mergem la piață, și-i dă fără să clipească unor persoane străine, așa cum i se spune. Și nu pe un ton răcnit, nu sub forma unui șantaj, ci pe un ton normal, ca și cum i s-ar fi spus, dă și tu o cană de apă cățelului acela, că moare de sete!

Orice om normal din țara asta, la comanda dată de cine vreți dvs - Florian Coldea, Traian Băsescu, Arhanghelul Gavril -, ar fi sărit în sus la auzul comenzii, fie și pentru a întreba de ce să dea el banii.

S-ar fi întîmplat asta și dacă banii ar fi fost obținuți prin corupție.

Dorin Cocoș, cel puțin în istorisirea prezentată de Elena Udrea în sprijinul ei, nici măcar nu tresare.

Ia banii (îi avea acasă, nu la bancă!) și-i face cadou lui Sebastian Ghiță și proprietarului cu sondarea.

Culmea!

Nu la rugămintea acestora,  ci la rugămintea unei terțe persoane.

Omul are instinctul proprietății – un adevăr pe care-l recunoștea pînă și Marx.

Dacă e al tău, șovăi să dai așa, pe de-a moaca și un capăt de ață, d-apoi, ditamai un milion de euro.

Există o singură explicație a acestei bizarerii în plan psihologic.

Banii din care a luat Dorin Cocoș ca să-i dea lui Sebastian Ghiță nu erau ai lui.

El doar îi păstra.

Să mă explic.

În Afacerea Microsoft, Dorin Cocoș a negociat cu  procurorii reducerea pedepsei în schimbul recunoașterii acuzațiilor. Ceea ce presa a prezentat drept Denunț e de fapt un autodenunț. Dorin Cocoș semnează  un text în care mărturisește c-a luat o mită de nouă milioane de euro. Suma asta nu era doar pentru el. Dorin Cocoș dezvăluie că într-o discuție cu Vasile Blaga i s-a cerut să dea 3 milioane de euro la campania electorală. De ce dă atît de ușor banii Dorin  Cocoș?

Pentru că o mare parte din mită nu e pentru el, ci pentru partid.

Mecanismul dezvăluit de Afacerea  Microsoft e simplu.

Liderii politici nu se mînjesc vîrînd ei mîna. Liderii politici găsesc un tip precum Dorin Cocoș care-și asumă misiunea de Morișcă. O parte din bani e păstrată pentru ei. Cealaltă, despre care știu că nu le aparțin, e folosită ca bani negri de liderii partidului, care i-au facilitat mita celui pe post de pușculiță.

Într-unul din volumele de eseuri am pus un eseu dedicat unei cărți despre un celebru bogătaș excentric român: Ilie Alexandru.

Eseul se intitula Miliardarii de carton.

Un ziarist din Slobozia, Ilie Bobârniche, scrisese și publicase o carte despre Ilie Alexandru,  Eiffel de carton (Editura Anna), o carte care dovedea, la capătul unei excelente investigații, că Ilie Alexandru fusese interfața pentru alți mari mahări din politică și din servicii. Aceștia îl folosiseră ca bidon pentru a se pricopsi fără ca ei să se mînjească.

Comentam astfel dezvăluirile lui Ilie Bobârniche:

”Ilie Alexandru şi alţii ca el, oameni cu trecut penal, proveniţi din drojdia societăţii, sînt aleşi dinadins ca marionete. Viitorii „miliardari de carton” n-au temeri în ce priveşte închisoarea. Au mai stat la răcoare şi pe vremea lui Ceauşescu. Sînt obişnuiţi cu gratiile. În plus, natura lor voioasă îi împinge să trăiască din plin clipa, să petreacă, să chefuiască, să-şi satisfacă toate capriciile. Alţii, prudenţii, îi urmăresc în deşănţarea lor publică, pun banii la bănci străine şi, la un moment dat, cînd „păpuşa” s-a uzat prin compromitere, cînd opinia publică simte nevoia vreunui „caz de corupţie”, întreaga presă se năpusteşte asupra zbenguitorului, cerîndu-i capul, politicienii ies la rampă cu declaraţii răsunătoare împotriva corupţiei, organele emit mandat de arestare vineri după-amiază. Toată lumea e mulţumită. Jurnaliştii, că au scăpat de un om care ameninţa să-i dea în gît pentru plicurile luate de la el pe şest. Cetăţenii de rînd, pentru că au văzut un nou bogătan aruncat după gratii. Sforarii din umbră, că şi-au mai rotunjit conturile. Mai ales că, între timp, au pus ochii pe o nouă păpuşă!”

Ca Ilie Alexandru fuseseră în primii ani postdecembriști numeroși miliardari de carton, aleși drept păpuși-pușculițe de către mahări.

Dorin Cocoș e și el un fel de miliardar de carton, ales de mahări ca să riște pușcăria luînd mita, pentru ca apoi s-o împartă: un sfert pentru el, pentru datul lui în spectacol, trei sferturi pentru sforarii din umbră.

Numai că noii miliardari de carton sunt adaptați la noile vremuri:

1. Nu se mai dau în stambă cheltuind nebunește, în văzul lumii, ca și cînd ar aștepta Apocalipsa de peste cîteva zile.

2. Banii merg nu atît în buzunarele mahărilor, cît în conturile electorale ale partidului.

3. Miliardarii de carton de azi servesc cu precădere corupției politice.

Acești miliardari de carton se găsesc în toate partidele și-n toate campaniile electorale, inclusiv în cea a lui Klaus Iohannis.

Justiție pînă la capăt, sloganul de care s-a făcut atîta caz în campania din 2014, ar însemna ca DNA să meargă mai sus de pușculițele gen Dorin Cocoș, Gheorghe Ștefan, Gabriel Sandu, urmînd traseul descris de aceștia cu exactitate în denunțuri. Dacă DNA ar trece dincolo de nivelul miliardarilor de carton care au servit drept păpuși-pușculițe pentru partide, s-ar face nu numai Dreptate pînă la capăt, dar ș-ar pune capăt și corupției politice.

Trei denunțuri venite din partea pușculițelor de partid îl desemnează pe Vasile Blaga drept destinatarul a trei sferturi din mita Microsoft ca șef de campanie a PDL.

Șefa DNA, Codruța Kovesi, declară că Vasile Blaga nu e suspect, deoarece denunțurile nu ajung. Dorin Cocoș oferă  însă date concrete, care-l incriminează pe Vasile Blaga și pentru care DNA ar fi trebuit să-l cheme fie și pentru a le verifica. Și Dorin Cocoș nu e singurul care-l denunță pe Vasile Blaga drept capăt de traseu al banilor în cadrul corupției politice. De ce nu merge DNA mai departe de nivelul pușculițelor de partid?

Pentru că Vasile Blaga a fost șeful campaniei prezidențiale a lui Klaus Iohannis.

Cîtă vreme Traian Băsescu a fost Stăpîn la Cotroceni, Codruța Kovesi n-a atins pe cei din anturajul lui Traian Băsescu nici măcar cu o citație.

La Cotroceni e un alt Stăpîn - Klaus Iohannis.

Cum să se atingă Codruța Kovesi de Vasile Blaga, un apropiat al lui Klaus Iohannis?

Mai bine îi vîră la pușcărie pe apropiații fostului Stăpîn.