ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Ghinionul României: Nu i-a fost luată Crimeea
- Ion Cristoiu
- 21 martie 2014, 20:52
Într-un spectacol festiv la care România a fost prezentă sub întruchiparea lui Traian Băsescu, la Bruxelles s-a semnat partea politică a Acordului de asociere între UE şi Ucraina.
În perioada cînd România voia să fie băgată-n seamă de UE, i se spunea de dimineaţă pînă seara: În UE o ţară intră doar dacă îndeplineşte anumite condiţii. Şi noi, ca să putem semna Acordul de asociere şi, mai apoi, ca să aderăm, ne-am apucat de uriaşul travaliu numit îndeplinirea condiţiilor pentru a fi băgaţi în seamă de UE. UE a semnat Acordul de asociere a Ucrainei la UE. Îndeplineşte Ucraina condiţiile minime – politice şi economice – pentru a beneficia de un asemenea moment? Nici vorbă. Dacă ne gîndim la împărţirea ţării între oligarhi, la inexistenţa autorităţii de stat, la Justiţia care a condamnat-o pe Timoşenko, pentru că aşa au vrut muşchii lui Ianukovici şi a eliberat-o, pentru că aşa au vrut muşchii Angelei Merkel, la situaţia presei, la corupţia înspăimîntătoare, Ucraina nu merită nici să se numească Ucraina. Şi, cu toate acestea, Ucraina a semnat un Acord cu UE. De ce? Potrivit oficialilor UE, pentru că Ucraiana are probleme cu Rusia. Nemaipomenit! Şi dacă Coreea de Nord va avea probleme cu China, se semnează un acord de asociere UE şi cu Coreea de Nord? Unde sînt condiţiile cu care ne dădeau nouă în cap toţi inspectorii veniţi de la Bruxelles cu aroganţa unor colonialişti descinşi în colonia lor de babuini ziși băștinași? România a îndeplinit şi răsîndeplinit condiţiile pentru a fi admisă în spațiul Shengen. Și cu toate acestea României i se refuză acest drept. De ce? Pentru că României nu i s-a răpit Crimeea. Dacă i se răpea, intra în Shengen cît ai clipi, fără să îndeplinească nici o condiţie! CITIŢI ŞI:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Va reuși DNA să reformeze cu adevărat PSD-ul?
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta moare să fie șef de Coaliție, fie aceasta și pe hîrtie
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. PNL se pregăteşte să scape din îmbrăţişarea dulceagă a lui Victor Ponta?
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. ”Deși Partidul vrea, Victor Ponta refuză să candideze” - o șmecherie electorală la care presa noastră a pus botul
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta vrea să ascundă Parlamentului și țării înțelegerile secrete încheiate cu UDMR prin boscheți
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Invocînd cuvîntul de onoare al lui Victor Ponta (!), Traian Băsescu a încălcat grav Constituția
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Guvernul Ponta 3 – un Guvern dat cu nițel lustru occidental pentru ca Penalii din PSD să poată trece Legea Amnistiei
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Crin Antonescu și Victor Ponta față-n față cu șansa vieții lor
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. În Criza din Crimeea, naționalismul ucrainean – unul dintre cele mai tembele din Europa de azi - chiar n-are nici o vină?!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU: Victor Ponta caută un alt partid de pus în pieptul PSD, cum a fost PNL